phototraveler.ro Web analytics

Skip to content

Gaudì, trencadis și
arhitectura lui „comestibilă”

Contestat de unii din contemporanii săi, pentru că, nu-i așa, „nimeni nu-i profet în țara lui”, dar adorat astăzi de locuitorii orașului său, Gaudì e Barcelona, iar Barcelona e Gaudì.

Casa Batllò este de fapt doar o remodelare a unei case construite anterior, executată în urma unei comenzi a unui prosper om de afaceri. Astăzi este proprietatea urmașilor familiei, este încă locuită parțial, dar cea mai mare parte este muzeu din ale cărui încasări se întreține.

Nobilii și industriașii bogați ai Barcelonei se luau la întrecere în acea vreme, cele mai frumoase clădiri și parcuri din oraș au fost construite la începutul secolului XX. Gaudì fusese deja remarcat pentru lucrările sale nonconformiste, iar Josep Batllò i-a încredințat în 1904 una din casele sale de pe un important bulevard al orașului.

La sfârșitul lucrărilor, casa a fost hulită de localnici, ironizată, a fost numită inițial Casa de Ossos (Casa de Oase) din cauza aspectului scheletic, înfricoșător al unor elemente, pe de o parte și al celui extravagant, deloc clasic, neobișnuit pentru acea vreme. Din cauza rotunjimilor sale, a aspectului său de prăjitură cu culori îndrăznețe, aparent fără un stil anume a fost descrisă ironic ca având o „arhitectură comestibilă”. În realitate, casa este un amestec de stil maur, gotic, baroc, art nouveau, un stil exuberant și inovator.

Mie nu mi-a sugerat nicicum moarte și oase, eu am avut permanent senzația de apă, valuri, unduiri, vis și fantezie. Formele externe ale casei sunt sinuoase și colorate cu ceramică și sticlă, materiale reciclate, recuperate, cu o tehnică de avangardă numită trencadis, tehnică pe care Gaudi o folosește în aproape toate lucrările sale și pe care am regăsit-o și în parcul Guell. Este de fapt un mozaic realizat cu cioburi de ceramică, sticlă, lipite fără un desen anume pe o tencuială. De altfel, doar astfel s-ar fi putut decora toate acele forme rotunjite, ar fi fost imposibil de acoperit cu plăci plate. Efectul e acela de a crea bucurie, plăcere permanent ca într-un acvariu, ca într-o lume marină fantastică, ca într-un vis.

Se spune că Gaudi nu desena proiectele sale, era adeptul machetelor pe care le modela cu mâinile, din ghips și astfel se explică rotunjimile. În interior totul e rotunjit și sinuos, pereții, șemineul, tavanele, balustradele, tâmplăria din lemn, mânerele, ba chiar și sticla. Totul e un aranjament și un joc de lumini ce pătrund prin vitralii colorate și își schimbă nuanțele în timpul zilei.

Pe casa scărilor interioare, lumina coboară prin atriumul albastru, de unde acum, cad fulgi de nea din hârtie. Ningea din luminator ca-n basme, deși afară erau 18 grade! Iar în mansardă m-am simțit ca în burta balenei din Pinocchio, ale cărei coaste erau de fapt elemente de rezistență.

Pe acoperiș, am fost ca pe spinarea unui dragon, răpus de o spadă imaginară de forma unui turn. În balconul alb de sus, ca între petalele unei flori pe fațadă, ne-am lăsat fotografiați de fotocamerele instalate în exteriorul casei. Fotografia pe care ne-am achitat-o la ieșire, a fost cadoul nostru, pentru că era o zi aniversară.

Text și fotografii: Roxana Creangă

© Copyright 2019

Din aceeași serie:

This Post Has One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top