Prin Ținutul Neamțului

– Piatra Neamţ, Cheile Bicazului, Lacul Bicaz, Poiana Largului și Durău –

Ținutul Neamțului cu greu poate fi descris în cuvinte. Nici măcar fotografiile cele mai reușite nu surprind fidel farmecul acestor meleaguri. Asta nu însemnă că trebuie să lăsăm deoparte camera foto, dimpotrivă! Acest târâm magic trebuie savurat, primit în suflet, străbătut la pas, fără grabă. Am constatat, pe propria piele, că și zece zile pot fi puține pentru a putea atinge toate punctele de atracție ale acestei zone binecuvântată de Dumnezeu. De ce? Pentru că obiectivele turistice ale Neamțului sunt foarte multe și foarte variate. Comori naturale, mănăstiri, muzee, parcuri, cetăți, toate ne așteaptă să le descoperim, să le fotografiem, să ne îndrăgostim de ele!

Am pătruns în această lume fantastică pe principala poartă de acces în zonă, municipiul Piatra Neamț, reședința județului Neamț, situat în nord-estul României, la o altitudine de 310 m. Orașul, supranumit în prezent “Perla Moldovei”, “Sinaia Moldovei” sau “Orașul de sub Pietricica”, era cunoscut, în antichitate drept “Petrodava”, iar in Evul Mediu ca “Piatra lui Crăciun”. Amplasat într-un cadru natural special, la poalele munților (de fapt, doar niște dealuri) Cernegura, Pietricica, Cozla, Cârlomanu şi Bâtca Doamnei, dar şi pe malul râului Bistrița şi al lacului de acumulare Bâtca Doamnei, oraşul Piatra Neamţ şi împrejurimile sale pot fi admirate de la înălţimea muntelui Cozla, acolo unde am și urcat cu telegondola inaugurată în februarie 2008. Reveniți “cu picioarele pe pământ”, ne-am continuat periplul, păşind pe urmele lui Ştefan cel Mare, în Curtea Domnească, unde se află două din ctitoriile lui, respectiv Turnul-Clopotniţă şi Biserica “Sf. Ioan”. Nu părăsiți oraşul fără a vizita şi alte obiective, la fel de captivante, cum ar fi: Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni, unde sunt expuse vestigiile celei cele mai vechi culturi de pe bătrânul continent, Muzeul de Etnografie, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Casa Memorială “Calistrat Hogaş” (fieful scriitorului împătimit de călătorii “Pe Drumuri de Munte”), Grădina Zoologică. Vara vă puteți răcori la Ştrandul Tineretului, iar iarna puteți schia pe pârtia de pe muntele Cozla.

Muzeul de Arta și Turnul Clopotniță

Biserica Sf. Ioan

Muzeul de etnografie

Ne doream, însă, să continuăm călătoria spre acele locuri minunate descrise de Ion Creangă și Calistrat Hogaș. Un lucru deloc uşor, deoarece în această zonă există mai multe rute ce pot fi urmate. Am ales-o pe cea care știam ca ne va încânta privirea cel mai mult, din punct de vedere al frumuseților naturii:

Piatra Neamţ – Cheile Bicazului – Poiana Largului– Durău

Din Piatra Neamţ, drumul ne-a purtat paşii către vest, la Mănăstirea Bistriţa, una dintre cele mai vechi ctitorii voievodale, datând de la sfârşitul veacului al XIV-lea, din timpul lui Petru I Muşat. După numai 8 kilometri de la plecarea din Piatra Neamţ, pe DN 15 (Piatra Neamţ – Bicaz), am oprit la Mănăstirea Bistriţa, cea care poartă amprenta a încă trei mari voievozi ai Moldovei, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare şi Petru Rareş, fiecare dintre aceştia aducând o contribuţie însemnată la dăinuirea peste timp a acestui sfânt lăcaş. Pe lângă mormintele domnitorului Alexandru cel Bun şi al soției sale, doamna Ana, la Mănăstirea Bistrița, am văzut şi mormântul lui Ivașcu Golescu, mare vornic din Tara Românească, cel al cronicarului Grigore Ureche, groapa lui Alexăndrel, primul dintre fiii lui Ştefan cel Mare şi lespedea frumos împodobită a Doamnei Maria, soția lui Ştefan Lăcustă. Tot aici, s-a descoperit şi un mormânt arhieresc, ce se presupune a fi al lui Iosif Muşat, primul mitropolit al bisericii autocefale a Moldovei, rudă apropiată a domnitorului Alexandru cel Bun. Intrând în muzeul mănăstirii, înființat în 1932, am găsit expuse monezi de epocă, icoane din secolele XVI – XVIII, sculpturi şi fresce, resturi din veșmintele domnești şi alte obiecte din necropola voievodală.

Continuăm pe DN 15, trecând pe lângă Lacurile Vaduri şi Pângărați, cu următoarea oprire la Mănăstirea Pângărați. Mănăstirea își are începuturile în secolul al XV-lea, mai exact în anul 1460, atunci când cuviosul Simeon Sihastru, unul din sfetnicii lui Ştefan cel Mare, a construit aici prima biserică din lemn, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Trecerea de la statutul de schit la cel de mănăstire s-a produs în anul 1560, când voievodul Alexandru Lăpușneanu clădește biserica de piatră, cu o arhitectură unică, care există şi în zilele noastre.

Situate în partea centrală a Munților Hășmaș, în cadrul Parcului National Cheile Bicazului-Hășmaș şi fiind delimitate la nord şi nord-vest de Suhardul Mare (1506 m), iar la sud-est de Suhardul Mic (1352 m), Cheile Bicazului fac legătura între județele Neamţ şi Harghita (DN 12C). Cheile, cu o lungime de 8 kilometri, se întind între stațiunea Lacu Roșu şi satul Bicazul Ardelean. Sunt formate de râul Bicaz şi afluenții săi (dintre care cel mai important este Bicăjelul). Ambele părți ale defileului îngust sunt străjuite de stânci verticale de 300 – 400 metri înălțime, care se înalță semeț, atât de aproape una de cealaltă încât nici razele soarelui nu pot pătrunde până în fundul defileului. Pentru iubitorii de drumeții în cadrul Parcului Național Cheile Bicazului – Hăşmaş sunt amenajate 18 trasee turistice, de diferite dificultăți. Noi, nefiind atât de bine puși la punct cu condiția fizică, ne-am rezumat la o plimbare pe jos, pentru a imortaliza peisajele pe camera foto și a da o raită pe la căsuțele din lemn, pline cu suveniruri (mai mult sau mai puțin românești). Tot drumul ce trece prin Cheile Bicazului este flancat de pereții de calcar ai stâncilor, ce ascund nenumărate peșteri și avene. Drumul urmează serpentine de o frumusețe deosebită, încât îți creează senzația că te afli într-un veritabil labirint natural.

(Vezi harta traseului la sfârșitul articolului.)

Cheile Bicazului

Aici am fost, din nou, în impas, căci există două variante de continuare a călătoriei: una, înainte, spre județul Harghita, cu popas de suflet la Lacul Roșu, cealaltă, înapoi spre Lacul Izvorul Muntelui.

De această dată, am ales cea de-a doua rută şi am făcut o scurtă oprire la Biserica de lemn din Bicazu Ardelean, construită între anii 1823-1829, pe locul unei biserici mai vechi atestată documentar pe la 1692. Această biserică este specială datorită picturii interioare realizată direct pe bârnele de lemn.

Ajunși din nou în oraşul Bicaz, am vizitat Muzeul de Istorie şi Etnografie, instituție ce găzduiește, în clădirea fostului Teatru Regal, documente privind construcția barajului din apropiere, elemente etnografice ale zonei şi lucrări de artă plastică.

Cei 6 kilometri de șosea, pe care i-am parcurs în câteva minute cu mașina, ne-au condus la Lacul Izvorul Muntelui. Cunoscut şi sub denumirea de Lacul Bicaz, acesta este cel mai mare lac creat de oameni de pe râurile interioare ale României. Situat pe cursul superior al râului Bistriţa, lacul s-a format ca urmare a construirii, între anii 1950-1961, a Amenajării Hidroenergetice “Izvorul Muntelui”. Construcția are înălţimea de 127 metri şi este cel mai mare baraj de greutate de pe râurile interioare ale României, fiind depășit doar de Porțile de Fier I, şi al treilea dintre cele mai înalte baraje din tara. Este al 9-lea baraj de greutate, ca înălțime, din Europa.

Lacul Bicaz este o destinație turistică de sine stătătoare, căci posibilitățile de a ne petrece o vacanță aici sunt diverse. Numai faptul că aici, pe data de 15 august, în fiecare an, se sărbătorește Ziua Marinei, spune multe despre acest loc! Portul amenajat la 1,5 kilometri de barajul Bicaz, denumit “Complexul Turistic Naval Port Bicaz” reprezintă locul de unde pleacă cursele de agrement naval pe lac. Aici am găsit numeroase ambarcațiuni de închiriat pentru o plimbare de neuitat pe lac și pentru a admira frumusețile din jur. Plimbarea se poate face fie cu barca, fie cu șalupa sau cu hidrobicicleta sau se poate opta pentru o mini-croazieră cu vaporașul. În port am găsit un hotel plutitor, căsuțe pentru cazare şi o terasă, de asemeni plutitoare, de unde se poate admira lacul în toată splendoarea sa. Am ales, în cele din urmă, să facem o plimbare cu vaporașul și nu ne-a părut rău deloc, căci de pe “marea dintre munți” ai o cu totul altă perspective asupra zonei.

Lungimea de 35 de kilometri a Lacului Izvorul Muntelui şi peisajele feerice ce se înfățișează la tot pasul, ne îndemnau, din nou, la drum. Am urmat DN 15 prin satele pitorești, înșirate de-a lungul său – Potoci, Ruginești, Buhalnița, Grozăvești, Hangu, Chirițeni, Poiana Largului. Fiecare dintre ele ascunde o mică comoară ce așteaptă să fie descoperită.

(Vezi harta traseului la sfârșitul articolului.)

 Lacul Izvorul Muntelui (Bicaz)

Ne-am stabilit tabăra, pentru mai multe nopți, în Ruginești, la Pensiunea Ioana. Condițiile excelente de cazare și delicioasele bucate moldoveneşti (tochitură moldovenească, hribi cu mămăliguță, păstrav, papanași, poale-n brâu) şi nu numai, aveau să ne ofere un sejur de vis și să ne sădească în suflet dorința de a reveni. De pe terasa pensiunii sau de pe balconul camerei am avut în faţa ochilor panorame de vis asupra Lacului Bicaz şi a Muntelui Ceahlău. Pasionați fiind și de pescuit, ne-am încercat norocul, pentru vreo două-trei ore, în apele turcoaz ale Lacului Bicaz. Pentru niște pescari veniți de la câmpie nu a fost un lucru ușor adaptarea la capriciile imensului lac, dar, până la urmă, am reușit să capturăm câțiva bibani mai înfometați

A doua zi, dis-de-dimineață, am pornit din nou la drum. La Buhalnița am stat câteva minute la mănăstirea cu același nume, ctitorie din 1629 a voievodului Miron Barnovschi, ridicată pe locul unei biserici din lemn a voievodului Ştefan cel Mare, atestată documentar în anul 1458.

După 19 kilometri am zărit capătul Lacului Bicaz. E semn că am ajuns la Poiana Largului. Aici, la răscrucea celor patru drumuri care vin dinspre Moldova şi Transilvania, o bucată mare de stâncă veghează zi şi noapte asupra viaductului Poiana Largului. Este impunătoarea Piatra Teiului, mai des pomenită de localnici ca Piatra Dracului.

Legenda spune că ea a apărut în urma unui pariu dintre Dumnezeu şi Diavol şi că s-ar mișca în fiecare noapte, căci Diavolul vrea să fugă cu ea, dar nu reușește. Se spune că Dumnezeu se plângea Diavolului de minciunile şi de lucrurile rele ale oamenilor, iar Diavolul s-a gândit să aducă potopul asupra oamenilor, pentru a-i pedepsi. Astfel, s-a făcut un rămășag între cei doi. Diavolul s-a lăudat că va fura o bucată de stâncă de pe vârful Muntelui Ceahlău, într-o noapte, şi că, până dimineața, el va deveni stăpân peste omenire. Acesta a desprins bucata de stâncă de pe Ceahlău şi s-a îndreptat cu ea spre valea Bistriței, când un sunet ascuțit s-a auzit din văi – era cântatul cocoșului. Diavolul şi-a descleștat ghearele şi bucata de piatră a căzut din mâna sa, în mijlocul apei.

Cele patru drumuri mai sus amintite duc către meleaguri la fel de pitorești ca şi cele străbătute până acum. Unul din ele este drumul pe care am venit de la Bicaz-Ruginești-Buhalnița – DN 15, altul este DN 15B, care, într-o altă parte a acestei călătorii, ne va conduce la Târgu Neamţ iar celălalt DN 17B, care se înfrățește cu Râul Bistriţa, străbătând defileul dintre Munții Stânișoarei şi Munții Bistriței, pentru a ne dezvălui, în cele din urmă, un alt ținut mirific, Bucovina. Continuarea DN 15, cel de-al patrulea drum, este şi cel pe care ne-am urmat periplul nemțean. Dar nu am mers prea mult pe el (ne-ar fi dus către Borsec şi Toplița), ci, după 7,5 kilometri, am virat la stânga pe DJ 155F. După ce trecerea podului peste pârâul Bistricioara, în cale ni s-a arătat Biserica din lemn Sfinții Voievozi din Bistricioara, construită chiar lângă cimitirul satului în 1775, refăcută în 1831 şi care se află pe lista monumentelor istorice din România.

Citisem, cu ocazia documentării prealabile, că în satul Ceahlău s-ar afla ceea ce a fost cândva Palatul Cnejilor, în zilele noastre o rămășiță a feudalismului românesc târziu, un loc uitat de oameni și năpădit de buruieni.

(Vezi harta traseului la sfârșitul articolului.)

Poiana Largului

Piatra Teiului

După încă câțiva kilometri ajungem în stațiunea Durău, situată la altitudinea de 820 de metri și recunoscută pentru liniștea şi aerul curat de munte de care beneficiază. Hoteluri, pensiuni, vile, cabane oferă, la orice oră, un excelent loc de odihnă, recreere sau tratament balnear. De asemenea, Durăul este principalul loc de pornire către traseele turistice din Masivul Ceahlău, la poalele căruia este poziționat. Principalele puncte de atracție din zonă: Cascada Duruitoarea, cabanele Fântânele şi Dochia, situate la 1240, respectiv 1870 de metri altitudine, Mănăstirea “Schimbarea la Fată”, de pe Muntele Ceahlău, construită în anul 1993, la altitudinea de 1770 de metri, rezervația științifică „Ocolașul Mare”, rezervația natural-botanică „Polița cu Crini” şi multe altele.

Nouă ne-a surâs ideea urcușului, deloc facil, către Cascada Duruitoarea, traseu care începe de la punctul Salvamont. Sectorul pe care l-am parcurs face parte din Traseul turistic nr. 5 (Stațiunea Durău – Poiana Viezuri – Cascada Duruitoarea – Poiana Săiuşului – Jgheabul lui Vodă – Cabana Dochia). Este un traseu istoric, fiind printre primele șapte trasee marcate din Masivul Ceahlău (1936) și este semnalizat cu semnul cruce roșie pe fond alb. Ceea ce se spune că ar fi un drum de o oră și jumătate, pe sens, de dificultate medie, s-a transformat, pentru noi, intr-unul de câte trei ore pe sens. De vină au fost atât kilogramele noastre în plus, cât și natura, care ne-a oferit câte ceva de fotografiat la fiecare pas.

Reîntorși la baza muntelui, în Durău, am vizitat Mănăstirea Durău, construită în anul 1835 și care ne-a încântat cu pictura realizată de către Nicolae Tonitza şi ucenicii săi, în anul 1935.

Trebuie să știți faptul că stațiunea Durău şi împrejurimile sale, fac parte din Parcul National Ceahlău, unul dintre puținele complexe carpatine în care se mai găsesc, încă, zone nealterate ale naturii, lucru deosebit de important şi de apreciat. Poate că, de aceea, Parcul Naţional Ceahlău reprezintă una dintre cele mai frumoase atracții turistice din această zonă a tarii, ba chiar din întreaga Românie.

Din Durău, aveam posibilitatea de a înconjura Lacul Bicaz, pe Drumul Județean 155F, pe malul opus celui de pe care venisem, pentru a ajunge în stațiunea Izvorul Muntelui. Din nefericire, starea drumului nu este una prea bună, așa că am făcut cale întoarsă la Pensiunea Ioana, cu gândul ca în ziua următoare să abordăm un alt itinerar nemțean.

(Vezi harta traseului la sfârșitul articolului.)

Mănăstirea Durău

Continuarea călătoriei o puteți găsi în articolul Prin Ținutul Neamțului – Drumul Mănăstirilor