Prin Ținutul Neamțului

(Continuarea articolului Prin Ținutul Neamțului – Pe Drumuri de Munte )

După ce ne-am încărcat bateriile cu un mic dejun îndestulător, servit pe teresa Pensiunii Ioana, am pornit direct către Piatra Neamț, dar nu pentru a vizita, din nou, orașul, ci pentru a-l folosi ca punct de plecare pentru un alt traseu memorabil prin Ținutul Neamțului.

Am pornit spre Târgu Neamţ, pe un drum şerpuitor, abătându-ne în stânga sau în dreapta, pentru popasuri de neuitat la Mănăstirea Almaş, Mănăstirea Horaiţa, Lacul Cuejdel, Staţiunea Bălţăteşti, Mănăstirea Văratec, Mănăstirea Agapia, Casa Memorială “Ion Creangă” din Humuleşti, Muzeul de Istorie şi Etnografie Târgu Neamţ, Cetatea Neamțului, Casa Memorială Veronica Micle, Mănăstirea Neamț, Rezervația de Zimbri de la Vânători, mănăstirile Secu, Sihăstria și Petru Vodă.

Plecând din Piatra Neamţ pe DN 15C spre Târgu Neamţ, ceva mai la nord de comuna Gârcina, o altă ramificaţie vestică (DC 146) a drumului național ne-a condus pe Valea Almaşului, într-o poiană de la piciorul unui deal împădurit, unde am descoperit biserica Mănăstirii Almaş, cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor”. Mănăstirea îşi are originile într-o veche obşte călugarească din secolul al XV-lea. De-a lungul timpului a trecut, ca mai toate lăcaşele de cult, prin multe încercări, actuala construcţie datând de la 1821, dar găzduind încă de la înfințare, icoana considerată făcătoare de minuni a Sfintei Ana.

După 6 kilometri parcurși de la DN 15C, la capătul pitoreştii văi a pârâului cu acelaşi nume (Horaiţa), într-o poiană înclinată, înconjurată de subcarpaţii Munţilor Stânişoarei, la 660 m altitudine, am ajuns la Mănăstirea Horaiţa, construită în stil bizantin şi pictată în stil neobizantin, între anii 1822-1824, dar având rădăcini mult mai vechi. Am descoperit că mănăstirea găzduieşte o colecţie de obiecte valoroase, argintărie, cărţi vechi si icoane, așa că, am mai zăbovit câteva minute, pentru le admira.

La Lacul Cuejdel, cel mai mare lac de baraj natural din România, se poate ajunge în două feluri: fie cu maşina pe şoseaua care merge de la Piatra Neamț spre Târgu Neamț, până în comuna Crăcăoani, apoi la stânga pe un drum comunal spre Cracăul Negru şi Magazia, apoi, prin pădure, pană la lac sau pe jos, pornind din satul Cuejdiu (din Piatra Neamţ spre Gârcina). Noi, având o mașină cu garda la sol mai joasă, am ales să renunțăm la vizitarea acestui obiectiv, deoarece drumurile comunale care ne-ar fi condus acolo sunt neasfaltate și pline de denivelări.

Am trecut, mai apoi, prin Staţiunea Bălţăteşti – aflată într-un cadru natural deosebit, cu un climat moderat și care dispune de izvoare cu apă minerală clorurată, sulfuroasă, iodică, bromurată, cu un conţinut ridicat de săruri şi  importante calităţi terapeutice.

Chiar înainte de ieșirea din Bălțătești, o ramificație către stânga – DN 15G, ne-a condus, după vreo 4 kilometri, la Mănăstirea Văratec, amplasată într-un cadru natural deosebit, o mică depresiune de la poalele Munţilor Stânişoarei, adapostită de culmea Dealul Mare, la altitudinea de 460 metri. Construită între 1808 şi 1812, Mănăstirea Văratec este cea mai mare mănăstire de maici din România. Muzeul mănăstirii ne-a etalat un valoros patrimoniu cultural-artistic şi istoric, alcătuit dintr-un mare număr de hrisoave autentice, acte de danie şi de întărire, obiecte de cult din metale preţioase, icoane vechi, broderii, covoare şi veşminte preoţesti.

De la Văratec nu am revenit pe DN15C – Piatra Neamț-Târgu Neamț, ci am luat calea Codrilor de Aramă – DC 168, poposind, după 9 kilometri, la un alt aşezământ monahal emblematic – Mănăstirea Agapia. Ridicată în 1664 de către Hatmanul Gavriil Coci, fratele domnitorului Vasile Lupu, această mănăstire are un trecut zbuciumat, presărat cu numeroase incendii, jafuri, distrugeri de tot felul. Ceea ce ne-a cucerit la Agapia a fost pictura interioară a bisericii realizată, între anii 1858-1861, de, pe atunci tânărul de numai 20 de ani, Nicolae Grigorescu, dar și explozia de culori datorată multitudinii de flori plantate în pământ și în ghivece.

Pentru că mai aveam multe obiective de vizitat, am hotărât să ne întoarcem în Ruginești, la pensiune, iar a doua zi, dis-de-dimineață, ne-am așternut, din nou, la drum.

(Vezi harta traseului la sfârșitul articolului)

Mănăstirea Văratec

Mănăstirea Agapia

De data aceasta, am pornit către Poiana Largului, iar de acolo, urmând DN 15B, am poposit direct în Târgu Neamț, dorind să vizităm obiectivele de acolo margând înapoi către Poiana Largului-Ruginești.

Următoarea oprire, una obligatorie, a fost la Casa Memorială “Ion Creangă” din Humuleşti. Situată pe Strada Ion Creangă, Nr.8, la intrarea în orașul Târgu Neamț dinspre Piatra Neamț, la intersecția cu drumul care ne-a condus, mai apoi, spre zona Mănăstirilor Neamț, Secu, Sihăstria, Petru Vodă, casa copilăriei lui Creangă a fost construită pe la 1830 de către bunicul marelui povestitor, Petrea Ciubotariul, pentru ca în 1956 să devină muzeu. Am descoperit o casă modestă, de dimensiuni reduse, cu ferestre mici în formă de cruce și ușa joasă, cu cerdac și tindă, având două odăi mici (camera pentru alimente și camera principală) în care sunt expuse doar câteva obiecte originale, rămase de la părinții lui Ion Creangă. Restul exponatelor sunt obiecte vechi, din epoca respectivă, achiziționate din sat.

În cealaltă parte al oraşului Târgu Neamţ, pe Aleea Cetății, la numărul 1, la capătul unui urcuş pedestru destul de anevoios, ne-a întâmpinat, maiestuoasă, Cetatea Neamţului, una dintre cele mai impresionante cetăți din Romania, construită în secolul al XIV-lea, pe vremea lui Petru I și fortificată în secolul al XV-lea de către Ștefan cel Mare. Între anii 2007-2009 Cetatea Neamţului a fost închisă pentru a fi supusă unor vaste lucrări de reabilitare, realizate cu fonduri europene. După doi ani de muncă asiduuă, vechea cetate a renăscut din propria cenuşă. Astfel, am fost printre acei vizitatori care și-au putut imagina cu uşurinţă că au păşit înapoi în timp, până în secolele XIV-XVI.

Tot în Târgu Neamţ ar mai fi de vizitat două obiective interesante şi anume Casa Memorială Veronica Micle şi Muzeul de Istorie şi Etnografie.

(Vezi harta traseului la sfârșitul articolului)

Casa Memorială „Ion Creangă”

Cetatea Neamțului

Cetatea Neamțului

Din Târgu Neamț am mers, pe DN 15B (Târgu Neamț-Poiana Largului), cale de 13 kilometri, apoi am intrat pe DJ 155C oprindu-ne, după alți 2 kilometri, la Rezervația de Zimbri și Faună Carpatină “Dragoș Vodă” din Vânători. Aici, pe lângă impunătorii zimbri, am putut admira cerbi carpatini și lopătari, căprioare, urși, mistreți, vulpi și o mare varietate de păsări.

Am continuat traseul pe același drum județean 155C și, după alți 2 kilometri, pe malul pârâului Nemțișor, ne-a ieșit în cale Mănăstirea Neamț – „Ierusalimul ortodoxiei române”. Primul document scris despre Mănăstirea Neamț, datează din 1407, din vremea lui Alexandru cel Bun, dar originile acesteia sunt mult mai vechi. Clădirile pe care le-am descoperit în incinta mănăstirii datează din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, fiind vorba despre două biserici, două paraclise, turnul-clopotniță cu 11 clopote, Seminarul Teologic „Veniamin Costache”, precum și un muzeu cu o colecție de artă bisericească și sala tiparului. Mănăstirea Neamț deține cea mai mare și mai veche bibliotecă mănăstirească (18.000 volume), având astfel o contribuție deosebită la dezvoltarea culturii și artei românești medievale.

(Vezi harta traseului la sfârșitul articolului)

 Rezervația de Zimbri  de la Vânători

 Mănăstirea Neamț

De aici, am făcut cale-ntoarsă până la DN 15B, pe care l-am urmat circa 3 kilometri, apoi chiar la intrarea în satul Leghin, am virat stânga pe DJ 157F, mergând 4 kilometri până la Mănăstirea Secu. În parcarea de la intrarea în incinta mănăstirii am întâlnit comercianți (producători) de dulcețuri, șerbet, siropuri, miere de albine, vin, colaci secuiești și nu ne-am putut abține de la a cumpăra ceva delicatețuri. Mănăstirea a fost ctitorită în anul 1602 de către vornicul Nestor Ureche, tatăl cunoscutului cronicar Grigore Ureche, pe locul unui schit datând de pe la 1530. Pe lângă biserică, am vizitat Colecția de obiecte bisericești, dar și cele două paraclise. Cea mai valoroasă piesă a mănăstirii Secu este Icoana “Cipriotă”,  oferită în anul 1647 de către domnitorul Vasile Lupu, ca semn de prețuire deosebită față de Mitropolitul Varlaam .

După alți 4 kilometri, parcurși pe DJ 157F, am zăbovit timp de un ceas la Mănăstirea Sihăstria. Primul așezământ monahal al locului a fost schitul construit în preajma anului 1655, în ceea ce localnicii numeau “poiana lui Anastasie”. Turcii au prădat și distrus mănăstirea în anul 1821, astfel încât, în 1824 s-a început refacerea lăcașului, care se află de atunci într-o continuă dezvoltare și transformare. În anul 2004 s-a finalizat ridicarea unei noi biserici, cunoscută sub numele de „Catedrala Sfintei Teodora de la Sihla„. Această construcție ne-a apărut în fața ochilor ca una modernă și impunătoare, senzație sporită și de o foarte bună încadrare în peisaj. Faima și dezvoltarea acestei mănăstiri se datorează Părintelui Ilie Cleopa, unul dintre cei mai de seamă duhovnici ai neamului românesc, care a viețuit la Sihăstria, cu intermitențe cauzate de prigonirea de către comuniști, din 1929 și până la moartea sa survenită în 1998. Dintre toate mănăstirile pe care le-am vizitat de-a lungul anilor, Mănăstirea Sihăstria mi se pare cea mai impresionantă, dar fără a fi, însă, una de prost gust.

(Vezi harta traseului la sfârșitul articolului)

Mănăstirea Secu

Mănăstirea Sihăstria

La Sihăstria drumul se înfundă, astfel încât, pentru continuarea călătoriei noastre, am fost nevoiți să ne întoarcem pe DN 15B, la Leghin, și de acolo să ne ducem mai departe către următoarea destinație.

 Am traversat Munții Neamțului, o subdiviziune a Munților Stânișoarei, plecând din valea Ozanei, atingând creasta la 900 de metri altitudine, în Pasul Petru Vodă și coborând către Lacul Bicaz. Ajunși în satul Petru Vodă, am descoperit că, pentru a ajunge la Mănăstirea Petru Vodă, ar fi trebuit să urmăm un drum forestier, lung de vreo 5 kilometri, a cărui calitate ne era necunoscută, așa că am renunțat și ne-am întors la pensiune, istoviți după o zi foarte lungă, dar în care am vizitat unele dintre cele mai impresionante și mai frumoase obiective turistice, nu doar din Ținutul Neamțului, ci din toată această țară înzestrată de Dumnezeu cu o multitudine de comori neprețuite.