O altfel de Veneția

Vizitasem Veneția de vreo două ori în trecut ca turist și nu mă impresionase. Deși avea aerul acela specific gotic venețian cu clădirile sale mai mult sau mai puțin dărăpănate, strălucirea altor orașe italiene ferchezuite de boom-ul economic al ultimilor 50 de ani îmi plăcuse mai mult făcându-mă să vreau să văd doar locuri și orașe aranjate. Labirintul venețian de străzi, încărcat de turiști, mă amețise și mă obosise, fiind de altfel înnebunit să bifez obiectivele turistice lăudate în toate ghidurile.

Până când mi-a venit ideea unui workshop fotografic la carnavalul de la Veneția. “Cum altfel să-ți placă Veneția dacă nu la momentul carnavalului?” mi-am zis. Era exact elementul ce lipsea din decorul venețian: costumele și măștile. Și oricum era acel lucru deosebit pe care trebuie să-l facem din când în când: să ieșim din cotidian și să descoperim ceva nou.

Pentru că organizarea unui workshop foto la carnaval era ceva nou pentru mine, nu mai organizasem evenimente foto în orașe până la acel moment, mi s-a părut complicat. Cum să faci fotografie într-o mulțime  de oameni când regula de bază în fotografia de portret este să simplifici, să izolezi? Mi-am făcut curaj și am privit toate necunoscutele și problemele ca pe niște provocări. Iar odată ajunși acolo, eu și participanții la tura foto, am observat că nu greșisem: eram în acea Veneție pe care mi-o imaginasem. Și poate că singurul moment în care Veneția mi s-a părut autentică a fost la carnaval. Este de ajuns să vezi multitudinea de costume și măști, interesul personajelor venețiene de a fi fotografiate sau mulțimile care, ca într-un roman de Serge Brussolo, unduiesc la unison și formează cercuri concentrice în jurul unui personaj, fotografiandu-l, lăudându-l, admirându-l, pentru ca apoi să se reverse către un altul și așa mai departe. Tot carnavalul te umple de un sentiment aparte pe care nu îl vei mai simți nicăieri altundeva în Italia.

Cu greu am găsit să ne cazam la 30 de minute distanță de Veneția. Dar în februarie când ziua este scurtă parcurgerea distanței până la Veneția cu trenul nu ne-a dezavantajat. Coborând din tren, am urcat repede pe Ponte Degli Scalzi care traversează Canal Grande ca să începem aventura fotografică. Nici nu am coborât bine de pe Ponte Degli Scalzi că am dat de primele personaje venețiene și ne-am repezit să ne fotografiem cu unele dintre ele:

Ulterior, ne-am afundat în labirintul străzilor și am început să fotografiem orașul și canalele sale. Fiind încă departe de locurile unde aveau loc paradele, doar din când în când mai apărea câte un costum. Măști erau mai multe pentru că și oamenii îmbrăcați obișnuit purtau măști. Țintele noastre erau Ponte di Rialto și Piata San Marco. Traseul se face cam în 40-60 de minute, mergând agale pe străzi. Dar vă recomand un lucru: în locul obiectivelor turistice arhicunoscute mergeți să vedeți și să fotografiați podurile mici peste canalele secundare pentru că au mai mult farmec și sunt extreme de fotogenice.

A doua zi ne pregătisem pentru marele eveniment al zilei: parada din San Marco. Plecasem de dimineață de la hotel, iar în tren ne-am trezit cu un grup costumat în arlechin, lăsându-mi impresia că toata lumea de la mic la mare se distrează.

Pe traseu și în Piata San Marco a fost minunat, am găsit o  multitudine de costume și măști, unele bizare, altele hilare, dar experiența a fost fantastică. Toată ziua a fost plină de evenimente, fiecare piață sau piațetă avea cate un grup (sau mai multe) de personaje care ne îmbiau să facem fotografii.

La sfârșit, îmi rămâne un singur sfat să vă dau: mergeți să fotografiați la carnaval măcar o dată în viață, merită din plin. Chiar dacă va fi obositor, este ceva unic și experiența “în direct” nu se aseamănă cu nimic altceva. Și o să înceapă să vă placă Veneția!