Vacanță în Sicilia

Nu eu am ales Sicilia, ci ea m-a ales pe mine. Propunerea de călătorie a venit neașteptat de la prieteni și am îmbrățișat-o fără nici o reținere. Rețeta a fost simplă: umplem „un sfert” de avion, ocupăm o vilă întreagă, închiriem pe familii câte o mașină și mergem să descoperim legendara insulă cu faimoasele orașe Palermo și Siracuza, maiestuosul vulcan Etna, renumitele temple grecești și mozaicuri romane. Master Chef al rețetei, prietena noastră Gabița, a creat un grup de vacanta în WhatsApp și fiecare a început să își aducă contribuția la pregătirea ingredientelor: cazare, bilete de avion, carduri europene de sănătate, mașini de închiriat, etc. Când derulez conversațiile postate de noi toți pe grup (bineînțeles cu emoticon-urile de rigoare) parcurg, de fapt, un adevărat jurnal de călătorie plin de fotografii și comentarii haioase.

Cazarea a fost rezervată prin HomeAway iar mașinile le-am închiriat prin Rentalcars. După mai multe căutări și consultări de review-uri ne-am oprit asupra unei vile din Partanna, Provincia di Trapani, un orășel în sud-vestul Siciliei. Vila Livia, s-a dovedit a fi de excepție prin eleganța și confortul pe care ni le-a oferit și prin locația sa la o distanță mică (sub 90 km) de fermecătoarele localități: Sellinute, Segesta, Trapani, Erice, Palermo sau de Valea templelor din Agrigento.

După ce am aterizat pe aeroportul din Palermo și am preluat mașinile pe care le închiriasem, ne-am îndreptat spre vila în care urma să ne petrecem vacanța. Drumul până acolo mi-a dezvăluit o zonă aridă, stâncoasă, presărată cu uriași cactuși, aloe și tufe de oleandri. Mi s-a părut cel mai sterp peisaj mediteraneean întâlnit până acum. Palmierii se vedeau doar în  preajma clădirilor fiind plantați și stropiți de proprietari. Mi-au venit în minte cuvintele fratelui meu: „trebuie să cauți farmecul ascuns al locului”. Intrarea în Partanna a început cu o plantație de măslini frumos aranjată și îngrijită. Orășelul a apărut deodată, cu clădiri nu mai înalte de două etaje, fără curți sau grădini la stradă, îndesate una în alta și suspendate pe mai multe coline.

În  ziua următoare, am pornit toți prietenii (nu chiar de dimineață) cu mașinile spre Trapani. Prima oprire a fost la Salemi, un mic oraș, amplasat pe o colină. Localitatea datează din timpuri străvechi și în ciuda unui cutremur puternic în 1968, a rămas dispusă după planul urban medieval-arab, cu un labirint de străzi înguste ce duc către castelul din sec. al XII-lea aflat în vârful colinei. La 14 mai 1860, în Salemi, Giuseppe Garibaldi s-a autoproclamat conducătorul Siciliei. După ce ne-am plimbat pe străduțele întortocheate, aproape pustii am revenit în centru. La o tavernă, bărbații sicilieni stăteau la mesele de afară întreținându-se la „un pahar de vorbă”. Ne-am așezat și noi alături de ei ca să ne răcorim și să degustam din specialitățile locale. Eu am comandat pizzetti (de trei feluri: cu spanac, mozarella și roșii) și arancini – bulgări de orez umpluți cu șuncă și cașcaval înveliți într-o crustă de pesmet prăjit cu forma și culoarea unei portocale (arancia), de unde și numele. Toate au fost apetisante, proaspete și la un preț foarte mic. Și acum le simt gustul delicios când mă gândesc la ele.

Am continuat drumul către Segesta, capitala sicilienilor autohtoni din epoca bronzului – Elymii. Rivalul etern al Segestei a fost Sellinute, orașul fiind deseori atacat de aceasta. Mai târziu, Segesta a devenit destinație pentru exilații din Troia. După atâta vreme și istorie acumulată, o structură magnifică – un templu doric cu 36 de coloane – a supraviețuit solitar pe un platou înalt aflat față în față cu Monte Barbaro. Datorită lipsei de elemente de arhitectură la interior, multa vreme s-a presupus ca războaiele cu Sellinute au întrerupt construcția templului, însă în final s-a ajuns la concluzia că interiorul a fost construit din materiale mai puțin durabile care nu au rezistat în timp. Pentru a vizita templul a trebuit să lăsăm mașina la parcarea amenajată în apropierea autostrăzii. În taxa de parcare de 5 euro, era inclusă și deplasarea cu autobuzul pentru toți pasagerii din mașini (aproape un kilometru și jumătate) până la intrarea în complexul arheologic. De aici ai posibilitatea să te îndrepți pe jos spre templu, sau să urci cu un microbuz până în vârful Monte Barbaro, la amfiteatrul grec, unde ești răsplătit din plin cu o frumoasă panoramă către Castellammare del Golfo.

Următoarea oprire a fost la Erice. Localitatea, este o cetate medievală fortificată, construită pe muntele San Giuliano ce domină orașul Trapani. Urcarea se face cu o telegondolă a cărei punct de plecare este în  apropierea spitalului din Trapani. Dacă dorești să vizitezi Cetatea Erice alege ca destinație în Google Maps, Cable Car Erice, nu doar Erice, căci altfel vei avea neșansa să nimerești pe drumul îngust (sunt porțiuni unde nu au loc să treacă două mașini, una pe lângă cealaltă), foarte abrupt și plin de serpentine ce urcă către cetate. Inițial am pornit pe drumul acesta, dar ne-am întors și am căutat drumul către punctul de plecare al telegondolei.

Orașul a fost fondat de Elymi în sec. V î.e.n. cam în  aceeași perioadă cu Segesta și păstrează un caracter medieval cu străduțe înguste frumos pavate, case din piatră, multe din ele având la parter magazine de suveniruri sau de vinuri ori preparate locale, mici piațete și numeroase biserici. Există un castel din perioada normandă, Castello di Venere, construit pe locul unui templu antic dedicat zeiței fertilității Venus Erycina. Chiar în  apropierea porții de intrare în cetate (Porta Trapani) se găsește biserica din sec. XIV, Chiesa Matrice a cărei fațadă exterioară păstrează un aspect auster, medieval. În schimb interiorul și mai ales tavanul este foarte frumos lucrat. Am urcat în turnul clopotniței, care a servit în trecut ca turn de observație și care oferă o priveliște deosebită asupra orașului și a împrejurimilor acestuia.

Trapani a fost următoarea destinație. Am lăsat mașinile în parcarea de lângă Piazza Vittorio Emanuele și am pornit de-a lungul falezei către Vechea Piață de Pește (Mercato del Pesce). Știam de la un bun prieten, fotograf pasionat, că în Trapani are loc an de an, de Paște, între Vinerea Mare și Sâmbăta Sfântă, o procesiune de origine spaniolă organizată de breslele din oraș, care a rămas printre cele mai vechi ceremonii religioase din Europa. În timpul procesiunii, denumită Processione dei Misteri di Trapani, grupuri de bărbați poartă pe umeri sculpturi din lemn sau ghips reprezentând scene din Patimile Mântuitorului. Am continuat drumul prin zona veche a orașului trecând pe lângă Palazzo Senatorio o Cavarretta aflat pe drumul procesiunii, o clădire grandioasă cu statui de marmură și două cadrane impunătoare ale unui ceas și ale unui calendar, amplasate pe fațadă. Din fața palatului pornește o arteră pietonală străjuită de o parte și de alta de magazine, hoteluri, biserici, cafenele și restaurante. Ne-am plimbat le-a lungul acestei străzi admirând clădirile construite în stil baroc. La întoarcerea în Partanna am decis sa facem un mic ocol către Nubia, o mică localitate de lângă Trapani urmând indicatoarele către Saline. Așa am descoperit La Torre di Nubia o moară de vânt, folosită la extragerea sării din apa de mare, transformată în restaurant pescăresc. Când am ajuns se lăsase deja seara, iar imaginea morii de vânt și a felinarelor aprinse de pe terasă se reflecta pe apă ca într-o oglindă uriașă. În aer se simțea mirosul sărat al apei de mare care se amesteca suav cu aromele ce veneau din bucătăria în care se preparau specialități din pește și fructe de mare. Oaspeții restaurantului păreau a fi localnici ieșiți la o cină romantică.

O nouă zi, o nouă destinație, Valea Templelor din Agrigento. Am pornit la drum pe șoseaua ce străbate partea de sud a Siciliei. Prima oprire a fost în Porto Empedocle. Orașul poartă numele filozofului grec Empedocles din secolul al V-lea  î.e.n. ce s-a născut și a trăit în Akragas (Agrigento de astăzi). După ce am rătăcit pe străduțele din zona portului și am admirat vesele pescărești legate la chei ne-am continuat călătoria spre San Leone în căutarea unui restaurat cu specific pescăresc.  

Il Molo, a fost alegerea perfectă. Situată lângă Marina di San Leone, terasa cu lounge a restaurantului îți oferă o panoramă frumoasă asupra portului. Briza mării adia ușor iar muzica ce se auzea în surdină crea o atmosferă plăcută. Personalul restaurantului ne-a recomandat să încercam specialitățile din pește și fructe de mare ale bucătarului alături de un vin alb sicilian, Leone d’Almerita Tasca. Au început să sosească felurile de mâncare, mici opere de artă culinară atent aranjate și ornate pe platouri. Vinul perfect asortat completa gustul mâncării, creativitatea și excelența produselor autohtone ale Siciliei – de la aperitivul cu stridii, calamari și creveți roșii la orezul cu pește și zuchini presărat cu pudră de cafea sau la pastele cu ton, creveții pe pat de spanac și scoicile cu sos. După această experiență culinară delicioasă, în care am simțit cum Sicilia și oamenii ei se lasă a fi descoperiți, am plecat către Valea Templelor.

Conform legendei, anticul oraș Akragas poartă numele întemeietorului său, fiul lui Zeus si al nimfei Asterope. Izvoarele istorice menționează că așezarea a fost fondată de coloniștii greci veniți din Gela în 581 î.e.n. Poetul Pindar îl menționa ca fiind “cel mai frumos oraș construit de către muritori”. Akragas avea un imens zid de apărare cu zece porți, a cărui ruine pot fi văzute și astăzi. Centrul spiritual al orașului îl constituie Valea Templelor, o zonă în care au fost construite de-a lungul timpului sanctuare și temple. O parte dintre aceste temple, cele dedicate lui Castor și Polux, Zeus Olimpianul, Heracles, Concordiei și Herei se mai păstrează și astăzi. Site-ul arheologic din Valea Templelor face parte din patrimoniul UNESCO. Templul Concordiei, construit în sec. al V-lea î.e.n., având 34 de coloane, este unul din cele mai bine conservate temple dorice din lume, probabil și datorită faptului că în sec. al IV-lea e.n. a fost transformat în bazilică creștină. În perioada romană numele orașului a fost schimbat în Agrigentum. Astăzi în Valea Templelor este amenajat un mare parc arheologic înconjurat de măslini bătrâni cu trunchiuri contorsionate ce-și oferă umbra răcoroasă vizitatorilor. Accesul între temple se face pe un drum de 5 kilometri pavat cu piatră, de-a lungul căruia circulă un minicar cu care te poți întoarce la intrarea în parc.

Pe drumul de întoarcere, am oprit la Scala dei Turchi. Scara este o faleză stâncoasă, dispusă în trepte, alcătuită dintr-o rocă sedimentară de culoare alba, numită marnă. Numele stâncii vine de la invadatorii și pirații arabi ce prădau zona, pe care sicilienii îi numeau generic “turci”. Se poate ajunge aici cu mașina pe drumul ce merge de-a lungul țărmului și unește localitățile Porto Empedocles și Realmonte. Am avut norocul să vedem un apus de soare superb în care lumina caldă a amurgului învăluia peretele de stancă.

 În cea de-a patra zi prietenii noștri au pornit dis-de-dimineață spre portul din Trapani de unde urmau să plece într-o croazieră de o zi pe mare către insulele Egadi. Noi am ales sa vizităm Castellammare del Golfo aflat în partea de nord-vest a Siciliei. În antichitate localitatea a servit ca port al orașului Segesta. Ulterior s-a construit aici o fortăreață iar portul a devenit un centru important în care se comercializa tonul pescuit în apele Siciliei. Am vizitat orașul vechi care se întinde de-a lungul unui istm ce pătrunde în mare. Într-o piațetă am întâlnit un vânzător ambulant care te îmbia să cumperi fresh de portocale și lămâi preparat pe loc, în fața ta din fructele expuse într-un car de lemn cu două roți.  Numit caretto siciliano și tras odinioară de cai sau măgăruși acest car este pictat în culori vii cu scene înfățișând scene romantice cu cavaleri medievali și domnițe. La parterul clădirilor din orașul vechi sunt baruri și mici restaurante, patiserii și magazine specializate de vinuri. În capătul istmului se află “castelul”, o fortăreață normandă construită în perioada medievală, cea care a dat numele orașului (în traducere castelul din golf). Fortăreața a fost inițial despărțită de oraș printr-un pod de lemn. Podul există și acum dar a fost reconstruit din piatră. În castel este amenajat un muzeu, cu intrare liberă, ce prezintă istoria orașului de-a lungul timpului. Am remarcat în interior o frumoasă scară din piatră care urcă în spirală la etajul superior al fortăreței. De lângă podul de piatră ce unește orașul de fortăreață pornește o altă scară ce coboară către port. Numit Cala Marina, portul are o promenadă pe care sunt deschise restaurante cu specific pescăresc și unde poți admira bărcile și plasele de pescuit întinse la uscat.

Am pornit mai departe către Scopello, un sat pescăresc devenit în prezent destinație turistică, așezat pe o colină deasupra unui peisaj marin superb. Localitatea este organizată în jurul pieței centrale, Piazza Nettuno, lângă o fermă, datând din secolul al XVIII-lea. Pe străduțele ce pornesc din piața centrală găsești pensiuni și mini hoteluri, restaurante și taverne unde poți degusta delicatesele bucătăriei locale. Am ales să mă odihnesc pe terasa restaurantului Torre Bennistra unde am servit cele mai delicioase bruschetti cu pastă de măsline și roșii proaspete având în față întinderea mării și celebra Tonnara di Scopello. Este cea mai veche și mai importantă bază pentru pescuit de ton și pentru depozitarea acestuia, din toată Sicilia. Tonnara este menționată încă din secolul al XIII-lea sub denumirea de malfaraggiu (cuvânt de origine arabă). De-a lungul timpului au fost adăugate diferite clădiri unele dintre ele păstrându-se până în zilele noastre. Ultimele plase de pescuit au fost aruncate în 1984, iar cel mai bun an a fost 1977 când s-au capturat 700 de tone de pește. În prezent acest patrimoniu este în proprietate privată și poate fi admirat doar de pe înălțimea stâncilor sau de pe catamaranele venite în mini croaziere din Castellamare del Golfo. Acestea dau târcoale locului pline de turiști ce au ocazia să admire de aproape stâncile ce ies din apă ca niște colți în vecinătatea țărmului și să facă scufundări în mare.

Seara, la întoarcerea la vila din Partanna, ne-am regăsit cu toți prietenii. Noi, obosiți de explorat pe uscat iar ei obosiți de navigat pe mare, am povestit întâmplările de peste zi la un pahar de vin sicilian.