phototraveler.ro Web analytics

skip to Main Content

“Sei in un paese meraviglioso - Te afli într-o țară minunata”

Cam aşa vezi la tot pasul pe autostrăzile Italiei. În fiecare zonă pe care o traversezi, din loc în loc, un panou mare îţi aminteşte că e ceva frumos de vizitat şi văzut pe acolo şi te îndeamnă să ieşi de pe strada principală şi să vezi. Asta am şi făcut zilele astea, profitând de o sărbătoare naţională şi câteva zile libere la rând. Şi de data asta am ales Toscana, îndemnaţi de Andrei, prieten din copilărie, pasionat şi talentat fotograf. Andrei a venit cu ideea, „eu fotografiez, tu povestești”, fiecare dintre noi ne punem la bătaie ce ştim mai bine. El cu pozele, eu cu vorbele. Deşi, după părerea mea, o imagine face mai mult decât o mie de vorbe. Ei bine, Toscana e chiar minunată.

E curbă, rotunjită ca o fată frumoasă aşezată pe-o parte, domol şi îmbietor. E verde, e răcoroasă, înflorată şi parfumată, e romantică. E vremea salcâmilor înfloriţi, vremea primelor flori de câmp, maci şi tufe de ginestre galbene.  Toscana e acoperită de pâlcuri de pădure de foioase, şi grupuri de chiparoşi, ca niște lumânări înfipte pe rotunjimile colinelor. Toscana e la tot pasul vestigiu de Ev Mediu şi Renaştere. Nu veţi vedea nimic modern, uitaţi cuvântul ăsta în Toscana.

Fără să ne propunem neapărat asta, am realizat că mica noastră călătorie de astă dată a fost de-a lungul drumului care unea în timpul Evului Mediu oraşul Cantenbury cu eterna Romă şi porturile la mare din sudul Italiei. Catedrala din Cantenbury este considerată km 0, apoi drumul traversa Canalul Mânecii, Franţa, Elveţia, Alpii prin pasul San Bernardo. Era drum de pelerinaj către antica Romă şi Sfântul Scaun, apoi către porturile din sudul Italiei care conduceau către Ţara Sfântă.

Siena este primul oraş pe care l-am vizitat şi a rămas bază de comparaţie pentru tot ce am văzut apoi. Cu o mare piaţă în formă de evantai, înclinată, înconjurată de clădiri istorice şi turn cu privelişte deasupra Sienei. În piaţa evantai lumea se aşază pe jos, pe pietre, la şuetă, la picnic sau doar să vorbească la telefon. E locul unde, de două ori pe an, are loc Il Palio di Siena, o întrecere cu cai şi călăreţi în jurul pieţei, întrecere în care se înfruntă contradele. Un soi de organizaţii cetăţeneşti de cartier, iniţial cu scop politic, dar care acum se întrec între ele în jocuri, dansuri, petreceri şi curse de cai. Fiecare contradă are o sărbătoare de ei organizată, întind mese cu feluri specifice, au fiecare drapel cu simboluri şi culori caracteristice, însemne heraldice, sediu legal de întrunire, trupă de tamburini (toboşari) şi bandieratori (stegari). Se pregătea o mare sărbătoare a uneia dintre contrade şi decorau cartierul cu felinare specifice, care urmau să fie aprinse pe timpul sărbătorii. Mi-am dat seama că nu erau felinare normale de iluminat stradal, erau prea vesele şi colorate, complet în contrast cu faţadele clădirilor. M-am oprit şi-am întrebat pe cineva care le monta şi mi-a explicat ce sunt. Abia apoi, la oficiul de turism m-am lămurit complet că tocmai trecusem prin contrada care se pregătea de sărbătoare.  A fost suficient să-i explic domnişoarei în ce culori erau colorate felinarele şi mi-a explicat despre care contradă e vorba. La ferestre şi între case fluturau drapele în culorile contradei, iar pe stradă, din câte o curte interioară răsunau tobe în ritmuri medievale. Făceau repetiţii şi toboşarii şi stegarii, păcat însă că încă nu erau şi îmbrăcaţi corespunzător, căci au şi costume specifice. În plimbarea noastră aiurea pe străduţe am găsit o uşă deschisă şi am intrat într-o incintă în care un tată îşi învăţa copilaşul să defileze cu steagul contradei, să-l fluture într-un anume fel, căci nu e chiar fluturat haotic, e ca un dans. Afară, în curte, nişte tinerei băteau asurzitor tobele ca la eşafod.  În interior erau vitrine cu costume de epocă, pereţii tapetaţi cu însemne heraldice şi picturi ce evocau istoria contradei lor. O atmosferă de poveste.

Monteriggioni e o mică cetate, un burg înconjurat de ziduri şi turnuri, în vârful unei coline ce oferă  de pe ziduri priveliştea plantaţiilor de măslini şi a viilor din care se obţin vinurile Chianti. Acolo ne-am întâlnit cu Dante, cocoţat pe o locul unei foste fântâni, chiar în centrul pieţei. Ţinea un discurs turiştilor şi le vorbea despre divina sa comedie. Probabil că acel punct era un fel de Speakers Corner, ca în Hyde Park, căci omul în costum roşu şi chipiu vorbea gesticulând teatral şi lumea chiar îl asculta. Nu ştiu dacă o făcea pentru turişti sau era doar în căutare de atenţie omul nostru.

San Gimignano e altă perlă a Toscanei. Şi San Gimignano e un burg care trăieşte în interiorul zidurilor originale, cu şapte turnuri încă în picioare. În istoria oraşului se povesteşte că turnurile erau construite de către familiile de nobili şi oameni avuţi, şi că era semnul bunăstării familiei. Era un fel de întrecere între familiile din cetate, dar din cele şaptezecişişase de turnuri au rămas doar şapte (ca-n zece negri mititei 🙂 ). Restul au fost cu timpul transformate în locuinţe, prăvălii – acum magazine de suvenirurii – şi alte instituţii de uz comun în cetate (administraţie, şcoli, muzee, bănci). Şi aici, ca în toate burgurile, s-au menţinut intacte faţadele de piatră ale clădirilor, arhitectura, pavajul străzilor şi atmosfera medievală. Centrul istoric este declarat Patrimoniu al Umanităţii de către UNESCO.

Pisa – Piazza dei Miracoli este ascunsă în spatele unor ziduri înalte care izolează complet zona de lumea exterioară. În afara zidurilor, trafic, tarabe cu suveniruri, maşini şi frenezia contemporană a oraşului. De îndată ce treci prin poarta îngustă în interiorul zidurilor, se deschide un spaţiu larg, cu pajiste perfectă iar senzaţia îţi taie repiraţia. Battistero, Duomo şi Turnul apar parcă de nicăieri, în şir, ca nişte bibelouri albe de alabastru, aliniate ca într-o vitrină.

© Copyright 2017

Autor: Roxana Creangă

Fotografii: Andrei Iliescu

Din aceeași serie:

ItaliaToscana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back To Top