phototraveler.ro Web analytics

skip to Main Content

Itinerarii de vacanță prin județul Neamț

Piatra Neamţ, Cheile Bicazului, Lacul Bicaz, Poiana Largului și Durău

Ținutul Neamțului cu greu poate fi descris în cuvinte. Nici măcar fotografiile cele mai reușite nu surprind fidel farmecul acestor meleaguri. Asta nu însemnă că trebuie să lăsăm deoparte camera foto, dimpotrivă! Acest târâm magic trebuie savurat, primit în suflet, străbătut la pas, fără grabă. Am constatat, pe propria piele, că și zece zile pot fi puține pentru a putea atinge toate punctele de atracție ale acestei zone binecuvântată de Dumnezeu. De ce? Pentru că obiectivele turistice ale Neamțului sunt foarte multe și foarte variate. Comori naturale, mănăstiri, muzee, parcuri, cetăți, toate ne așteaptă să le descoperim, să le fotografiem, să ne îndrăgostim de ele!

Am pătruns în această lume fantastică pe principala poartă de acces în zonă, municipiul Piatra Neamț, reședința județului Neamț, situat în nord-estul României, la o altitudine de 310 m. Orașul, supranumit în prezent “Perla Moldovei”, “Sinaia Moldovei” sau “Orașul de sub Pietricica”, era cunoscut, în antichitate drept “Petrodava”, iar in Evul Mediu ca “Piatra lui Crăciun”. Amplasat într-un cadru natural special, la poalele munților (de fapt, doar niște dealuri) Cernegura, Pietricica, Cozla, Cârlomanu şi Bâtca Doamnei, dar şi pe malul râului Bistrița şi al lacului de acumulare Bâtca Doamnei, oraşul Piatra Neamţ şi împrejurimile sale pot fi admirate de la înălţimea muntelui Cozla, acolo unde am și urcat cu telegondola inaugurată în februarie 2008. Reveniți “cu picioarele pe pământ”, ne-am continuat periplul, păşind pe urmele lui Ştefan cel Mare, în Curtea Domnească, unde se află două din ctitoriile lui, respectiv Turnul-Clopotniţă şi Biserica “Sf. Ioan”. Nu părăsiți oraşul fără a vizita şi alte obiective, la fel de captivante, cum ar fi: Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni, unde sunt expuse vestigiile celei cele mai vechi culturi de pe bătrânul continent, Muzeul de Etnografie, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Casa Memorială “Calistrat Hogaş” (fieful scriitorului împătimit de călătorii “Pe Drumuri de Munte”), Grădina Zoologică. Vara vă puteți răcori la Ştrandul Tineretului, iar iarna puteți schia pe pârtia de pe muntele Cozla.

Muzeul de Arta și Turnul Clopotniță

Biserica Sf. Ioan

Muzeul de etnografie

Ne doream, însă, să continuăm călătoria spre acele locuri minunate descrise de Ion Creangă și Calistrat Hogaș. Un lucru deloc uşor, deoarece în această zonă există mai multe rute ce pot fi urmate. Am ales-o pe cea care știam ca ne va încânta privirea cel mai mult, din punct de vedere al frumuseților naturii:

Piatra Neamţ – Cheile Bicazului – Poiana Largului– Durău

Din Piatra Neamţ, drumul ne-a purtat paşii către vest, la Mănăstirea Bistriţa, una dintre cele mai vechi ctitorii voievodale, datând de la sfârşitul veacului al XIV-lea, din timpul lui Petru I Muşat. După numai 8 kilometri de la plecarea din Piatra Neamţ, pe DN 15 (Piatra Neamţ – Bicaz), am oprit la Mănăstirea Bistriţa, cea care poartă amprenta a încă trei mari voievozi ai Moldovei, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare şi Petru Rareş, fiecare dintre aceştia aducând o contribuţie însemnată la dăinuirea peste timp a acestui sfânt lăcaş. Pe lângă mormintele domnitorului Alexandru cel Bun şi al soției sale, doamna Ana, la Mănăstirea Bistrița, am văzut şi mormântul lui Ivașcu Golescu, mare vornic din Tara Românească, cel al cronicarului Grigore Ureche, groapa lui Alexăndrel, primul dintre fiii lui Ştefan cel Mare şi lespedea frumos împodobită a Doamnei Maria, soția lui Ştefan Lăcustă. Tot aici, s-a descoperit şi un mormânt arhieresc, ce se presupune a fi al lui Iosif Muşat, primul mitropolit al bisericii autocefale a Moldovei, rudă apropiată a domnitorului Alexandru cel Bun. Intrând în muzeul mănăstirii, înființat în 1932, am găsit expuse monezi de epocă, icoane din secolele XVI – XVIII, sculpturi şi fresce, resturi din veșmintele domnești şi alte obiecte din necropola voievodală.

Continuăm pe DN 15, trecând pe lângă Lacurile Vaduri şi Pângărați, cu următoarea oprire la Mănăstirea Pângărați. Mănăstirea își are începuturile în secolul al XV-lea, mai exact în anul 1460, atunci când cuviosul Simeon Sihastru, unul din sfetnicii lui Ştefan cel Mare, a construit aici prima biserică din lemn, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Trecerea de la statutul de schit la cel de mănăstire s-a produs în anul 1560, când voievodul Alexandru Lăpușneanu clădește biserica de piatră, cu o arhitectură unică, care există şi în zilele noastre.

Situate în partea centrală a Munților Hășmaș, în cadrul Parcului National Cheile Bicazului-Hășmaș şi fiind delimitate la nord şi nord-vest de Suhardul Mare (1506 m), iar la sud-est de Suhardul Mic (1352 m), Cheile Bicazului fac legătura între județele Neamţ şi Harghita (DN 12C). Cheile, cu o lungime de 8 kilometri, se întind între stațiunea Lacu Roșu şi satul Bicazul Ardelean. Sunt formate de râul Bicaz şi afluenții săi (dintre care cel mai important este Bicăjelul). Ambele părți ale defileului îngust sunt străjuite de stânci verticale de 300 – 400 metri înălțime, care se înalță semeț, atât de aproape una de cealaltă încât nici razele soarelui nu pot pătrunde până în fundul defileului. Pentru iubitorii de drumeții în cadrul Parcului Național Cheile Bicazului – Hăşmaş sunt amenajate 18 trasee turistice, de diferite dificultăți. Noi, nefiind atât de bine puși la punct cu condiția fizică, ne-am rezumat la o plimbare pe jos, pentru a imortaliza peisajele pe camera foto și a da o raită pe la căsuțele din lemn, pline cu suveniruri (mai mult sau mai puțin românești). Tot drumul ce trece prin Cheile Bicazului este flancat de pereții de calcar ai stâncilor, ce ascund nenumărate peșteri și avene. Drumul urmează serpentine de o frumusețe deosebită, încât îți creează senzația că te afli într-un veritabil labirint natural.

(Vezi harta traseului la sfârșitul articolului.)

Cheile Bicazului

Aici am fost, din nou, în impas, căci există două variante de continuare a călătoriei: una, înainte, spre județul Harghita, cu popas de suflet la Lacul Roșu, cealaltă, înapoi spre Lacul Izvorul Muntelui.

De această dată, am ales cea de-a doua rută şi am făcut o scurtă oprire la Biserica de lemn din Bicazu Ardelean, construită între anii 1823-1829, pe locul unei biserici mai vechi atestată documentar pe la 1692. Această biserică este specială datorită picturii interioare realizată direct pe bârnele de lemn.

Ajunși din nou în oraşul Bicaz, am vizitat Muzeul de Istorie şi Etnografie, instituție ce găzduiește, în clădirea fostului Teatru Regal, documente privind construcția barajului din apropiere, elemente etnografice ale zonei şi lucrări de artă plastică.

Cei 6 kilometri de șosea, pe care i-am parcurs în câteva minute cu mașina, ne-au condus la Lacul Izvorul Muntelui. Cunoscut şi sub denumirea de Lacul Bicaz, acesta este cel mai mare lac creat de oameni de pe râurile interioare ale României. Situat pe cursul superior al râului Bistriţa, lacul s-a format ca urmare a construirii, între anii 1