phototraveler.ro Web analytics

skip to Main Content

Prin țara morilor de vânt

De la Rotterdam, la Delft, Gouda, Kinderdijk și Amsterdam.

La Rotterdam am avut o cazare foarte bună, la Novotel, situat chiar la intrarea în oraș, cam departe de centru dar cu servicii pe măsura stelelor. Și aici am aruncat bagajele în cameră și până seara târziu am plecat să vizităm orașul. Cei de la recepție ne recomandaseră să luăm metroul din zonă până în centru, dar când am ajuns la stația de metrou și ne-am uitat pe hartă am decis că e păcat să mergem pe sub pământ și am plecat voioși la picior. Hotelul Novotel se află într-o zonă cu birouri și clădiri ale universității aruncate prin parcuri întinse. Acolo e și sediul modern al Universității Erasmus, cea care organizează schimburile de studenți și bursele acordate studenților din toata lumea.

Deși Rotterdamul nu e chiar primul pe lista obiectivelor turistice din Olanda, nouă ne-a plăcut mult. E un oraș ultra-modern, există foarte puține clădiri vechi, tradiționale, e doar un oraș modern. A fost puternic bombardat în timpul războiului, din cauza poziției strategice și a portului, apoi a fost complet reconstruit. Este cel mai modern oraș pe care l-am văzut până acum. Economia este exclusiv susținută de port și de servicii, nu există altă industrie. Olandezii au fost negustori și marinari de când lumea și pământul. Sedii de bănci, companii multinaționale, cameră de comerț, clădirile portuare și administrațiile diverselor companii de servicii anexe portului sunt zgârie-nori cum am văzut doar în filmele americane, nicicum în bătrâna Europă.

În ziua aceea ne-am plimbat până seara târziu pe străzi, am crezut că nu mai ajung la hotel.  Au niște parcuri imense de un verde ireal, cu lebede, rațe și iepuri care circula liberi și nestingheriți, pe străzi era o liniște ireala, ca de august, doar cate un biciclist pe pistele lor speciale și câte unul care făcea jogging. Doar centrul era ceva mai animat.

A doua seară când am ieșit prin Rotterdam am luat mașina ca să reușim să vizităm și zone mai îndepărtate, portul și să trecem peste cele două poduri care traversează orașul, poduri pe care le văzusem cu o seară înainte și care nu prea aveau zonă pietonală. Apoi am ajuns în zona portului, unde tocmai ancorase o navă de croaziera cât un bloc plutitor cu cinci scari și cinci etaje. Ne-am oprit într-o parcare, i-am facut poze, dar am plecat repede căci era un vânt care ne lua pe sus. De la Rotterdam, am plecat să vizitam Delft, Gouda și Leiden aflate la distante de 50 km.

Rotterdam

Delft este o bijuterie de oraș, un Amsterdam în miniatură, cu canale și clădiri tipice olandeze, liniștit, curat. Am cedat nervos și mi-am cumpărat o bluză groasă, cu glugă care acum deja zace prin șifonier, că mai am câteva la fel, dar stăteau bine-mersi acasă…

Delft este orașul lui Jan Vermeer (vezi celebra „Fata cu cercel de perlă”). Ploua și bătea vântul, dar calmul și liniștea din oraș, tarabele colorate și vânzatorii de ceramică de Delft (cea albă cu desene albastre tipice Olandei) m-au ajutat să nu-mi pierd buna dispoziție, deși umbrela și pelerina de ploaie mă încurcau teribil și nu-mi ieșeau pozele ca lumea! 🙂 Ceramica de Delft, tipică olandeză a apărut, zice-se, ca replică la porțelanurile aduse de comercianții olandezi din China. Inițial, ca să copieze porțelanul chinezesc, apoi a devenit emblema lor. Ciudat cum olandezii au copiat porțelanul chinezesc, acum chinezii ne copiază pe noi.

Am mâncat în piață pește proaspăt, prăjit, bun tare și crocant, cu pâine cumpărată de la taraba brutarului, tot din piață, la botul calului. Olandezii mâncau halca de pește cât două palme fără pâine. Vânzătorii ne îmbiau să incercam niște fileuri de pește crud, doar pe ăla îl vindeau pe pâine, dar noi n-am fost curioși, deși aia părea delicatesă. Am rămas uimită de câtă lume venea și lua pește prăjit din piață, pentru prânzul zilei, era pelerinaj la chioșcul ăla, în piață, cam ca la noi la mici ! 🙂 🙂

Delft

Următorul oraș vizitat a fost Gouda, la fel de frumos, la fel de gustos, pentru că la Gouda e patria brânzeturilor olandeze în zeci de feluri și arome. Din magazin în magazin guști până te saturi! 🙂 Ne-am luat și noi două rotițe dintre cele care ni s-au părut mai deosebite. Sunt sigilate în crustă de ceară și apoi trase în vid, ne-au garantat că rezistă fără frigider o lună. Ne-au dat separat și hârtia în care să le ambalăm dupa ce le desfacem din crusta de ceară, ca să reziste mai mult cică, de parcă la noi apucă să se strice bunătate de brânză.

În toate orașele există așa-numita „casă a cântarului”, locul unde negustorii se duceau să-și cântărească mărfurile, unde existau cântarele certificate și asta mi s-a părut interesant căci spune multe despre vocația lor de negustori. Cine știe de ce cea mai bună cacao e cea olandeză?! Ce-are Olanda cu cacaua? În toate orașelele există piețe chiar deasupra canalelor, pe poduri, sau chiar pe cheu, ușor de accesat cu bărcile cu care își transportau mărfurile. Acum piețele lacustre sunt transformate în localuri și terase mondene. Mi-au plăcut casele lor cu ferestre mari, fără perdele și cu vedere direct la stradă, ca o vitrină în care își expun diverse obiecte decorative. La ferestrele-vitrină expun pe pervaz felinare, obiecte decorative, ba chiar și pisici care stăteau leneșe și dormeau sau priveau în stradă, stăteau acolo ca niște bibelouri. Parcă e patria pisicilor Olanda, de ce stau pisicile olandeze în vitrină?

Casele fiind înalte, cu scări înguste în interior, mai toate au la partea superioară un cârlig cu un scripete cu ajutorul căruia își urcă mobilierul pe fereastră. Poate de aceea și acele ferestre mari, sau poate ca să capteze cât mai multă lumină, dată fiind clima lor ploioasă… Astea sunt casele înalte de pe marginea canalelor, fără curte, căci în plimbările noastre cu mașina, dintr-un oraș în altul, prin sate, am descoperit zone cu case tărănești, cu pajiști și văcuțe păscând domol printre canalele verzi, cu nuferi, rațe și lebede cu boboci. Ne-au sâsâit amenințător niște lebede cu boboci când ne-am apropiat să le facem poze, de bicicliști și mașini nici nu se sinchiseau, erau obișnuite, dar cu turiști bipezi, nu! Case mici, cu acoperișuri ascuțite, cu ferestre mari și tufe de hortensii în loc de gard, cu barcă în fața casei, cu terasa la firul apei și podețe albe, mobile, care se ridicau cu scripeți, podețe pe care se poate intra și cu mașina la nevoie, niște sătucuri încântătoare care mi s-au lipit de suflet mai mult decât ceea ce urma să vedem în renumitul și comercialul Amsterdam.

Gouda

În următoarea zi ne-am apropiat de Amsterdam și ne-am dus să vizităm Kinderdijk, o zonă fostă mlăștinoasă, acum patrimoniu UNESCO, o zonă cu 19 mori de vânt funcționale. De unde veneam noi, în zonă se intră traversând cu bacul, sau cu barca pe canal. Am trecut cu bacul, am parcat mașina, și câteva ore am lăsat civilizația în urmă, căci morile funcționează ca în secolul trecut.

Două dintre ele sunt transformate pentru turiști în muzeu. Nu se foloseau la măcinat făina, așa cum credeam. Roata morii acționată de palele antrenate de vânt, scot apa dintr-un canal inferior și o transportă prin tuburi subterane la un nivel mai înalt. Scoteau astfel apa din mlaștinile aflate sub nivelul mării (de aici numele Țările de Jos) și o duceau mai sus, în alte canale de unde o duceau și mai sus cu alte mori, situate pe nivelul superior. Au smuls naturii terenuri mlăștinoase și le-au transformat în pământuri fertile! Și atât de fertile, că, culmea, olandezii au devenit un important furnizor de produse agricole și cel mai mare furnizor de flori din Europa. În Amsterdam există bursa florilor! O țară care era acoperită de mlaștini, acum e acoperită cu sere!

Fiecare moară în trecut era locuită de morar și familia lui, în jur avea gospodărie, grădină, și o liotă de copii. În interiorul morii, roata e piesa centrală, roata se învârte și totul se învârte în jurul roții. Viața morarului și a familiei se învârte în jurul acelei roți centrale, era munca și menirea lor să întrețină în mișcare acea roată. Încăperile sunt dispuse circular în jurul roții din partea de jos și apoi pe etaje, cu scări înguste până în vârf unde este camera mecanismului antrenat de palele de vânt. Partea superioară a morii e mobilă, ca o turelă, morarul întorcea turela cu pale în funcție de direcția vântului. Am avut baftă de o zi vântoasă, era spectaculos să asculți vâjâitul amenințător al palelor uriașe și să vezi cum un mecanism din lemn funcționează încă perfect.

Morarul de la moara cea mai nouă, construită prin anii 1950 purta încă saboți din lemn, răspundea întrebărilor turiștilor și ne-a povestit că și acum, morile sunt disponibile în locație gratuită pentru cine vrea să locuiască în zonă. Proprietarii pretind doar întreținerea lor și a gospodăriei din jur în stare de funcționare. El și soția lui locuiau în moară, el dădea explicații turiștilor, era ghid, iar soția vindea cafea și suveniruri turistilor, aveau grădină de zarzavat, flori, bucătăria complet utilată stil vintage anii ’50, dormitor, atelier de tâmplărie, găini ouătoare, rațe și două capre libere, Milly și Molly, cam plictisite de turiști dar totuși prietenoase. Deci toata gospodăria lor era vizitabilă, deschisă, la vedere. Te lăsau să faci poza cu sabotii din lemn aliniati, ba chiar aveau o funie cu izmene haioase înșirate la soare, tot pentru satisfacția și surpriza turiștilor. Totul ca odinioară, ca să reușești să intri în atmosferă.

În zonă, acum există stații de pompare electrice, morile sunt păstrate doar de rezervă. Încântator loc, cred că asta mi-a plăcut cel mai mult din Olanda, e așa romantic! Asta e Olanda!

Kinderdijk

La Amsterdam am găsit cazare la hotelul NH Amsterdam Schiphol, lângă aeroport. Când am ajuns în parcare, descărcam bagaje și am văzut cum ne decolau avioanele pe desupra capului la fiecare 5 minute am înlemnit! Trebuia să urlăm să ne întelegem între noi și mă gândeam că nu vom reuși să închidem un ochi, dar n-a fost deloc așa. Odată intrați în cameră nu s-a mai auzit nimic! Ferestrele erau duble cu circa 15 cm de cameră de aer între ele, ziceai că-s blindate, complet izolate, cred că erau pereții antifonați, altfel nu pot să-mi explic cum de nu se auzea nimic. Ori, s-a redus traficul în timpul nopții, deși la un aeroport atât de mare și atât de tranzitat mă cam îndoiesc. Dimineața cand am deschis ochii, a trebuit să ciulim urechile să auzim avioanele. Recomand hotelul amatorilor de ședere scurtă, plăcut, foarte comod. L-am ales pentru că avea parcare inclusă în pret (în Amsterdam costa un patimoniu parcarea, am văzut și 5 euro pe ora prin centru!!!) și pentru că avea curse regulate la fiecare jumătate de ora de la hotel către aeroport și respectiv gara din aeroport, tur și retur. Evident hotelul costă mai puțin decât unul prin centrul orașului, e nou, e spațios, modern. Așadar de la hotel în gara Amsterdam se ajunge în circa 30 minute doar cu un bilet de tren de 4,5 euro. Iar de la gară în 10-15 minute de mers pe jos ajungi în partea centrală a orașului.

Amsterdamul nu mi-a plăcut așa cum mă așteptam. Poate dacă l-aș fi văzut înaintea celorlalte orășele nu aș fi avut bază de comparație, dar mi s-a parut foarte aglomerat, haotic, cam sordid cred. E adevărat ca am stat doar o zi și sunt convinsă că nu poți cunoaște un așa oraș într-o zi. Atmosfera aia renumită de libertate deplină m-a cam dezamagit.

Am închiriat și biciclete ca să reușim să ne mișcăm mai repede dintr-o parte în alta. N-a fost o idee foarte bună, deși eu în Italia circul cu bicicleta, nu sunt chiar novice… Bicicletele sunt utile în Olanda pentru noi, bicicliștii de ocazie, doar în afara marilor orașe. În Amsterdam se circulă haotic, nu cunoaștem pistele și ne tot opream să ne uităm pe hartă căutând direcția, îi simțeam iritați pe localnicii grăbiți și ocupați cu treburile lor, cred că m-au înjurat câțiva. Unul mai nervos chiar mi-a șuierat printre dinți. „You should not stop here!”, deși mă oprisem pe margine ca să-i aștept pe băieți. Da’ unde să mă opresc, frate?

Pistele se întretaie cu străzile, cu liniile de tramvai, au semafoare și semne de circulație proprii, am fost stresată de-a dreptul toate cele 3 ore , ca să nu greșim, să nu ne oprim, să nu încurcăm, citisem că sunt neiertători cu turiștii pe care îi recunosc după biciletele roșii închiriate și după nesiguranța în trafic. Erau inscripții pe unii pereți de clădiri care cereau „nu biciclete turiștilor”! Ei poftim! Și singurul loc unde m-am simțit bine pe bicicleta a fost în cel mai mare parc al orașului, un fel de punct de întâlnire al localnicilor, cu hectare de pajiști, copaci seculari, lacuri și alei unde se merge ca la plimbare, nimeni nu se grăbește și nu te admonestează dacă te oprești să faci poze. În parc însă, ca peste tot în Amsterdam, te îngrețoșează mirosul de „iarbă” (marijuana). La început mi s-a părut plăcută aroma, un miros ca de magazin de plante medicinale, am simțit și pe străzi prin dreptul cafenelelor acea aromă, și auzisem că te împresoară în Amsterdam, nu știam cum miroase, dar când e mult, mirosul devine greu și cam apăsător. O fi și iarba asta de diverse calități… ca și tutunul, unul miroase fin și bun, altul pute a mahorcă. În fine, eram la Amsterdam, trebuia încercat și mirosul ăsta, dacă tot e legal.  Hei, hei, nu am fumat fratilor, doar am respirat pasiv de la alții pe lângă care treceam.

Am intrat doar la Muzeul figurilor de ceară, dar și de el am rămas cam dezamăgită, mă așteptam la mult mai multe personaje. Aveam o listă de obiective de văzut. N-am reușit evident să le vedem pe toate, ar trebui mai multe zile dedicate ca să reușești să vezi tot Amsterdamul. Muzeul figurilor de ceară a fost primul pe drumul nostru de la gară, am pierdut prea mult timp acolo din păcate. Iar de Rembrandt n-am mai avut timp. Dar e un bun motiv să ne întoarcem.

Seara, în drum către gară, am ținut să mergem să vedem și faimosul „Red district” zona unde prostituția este legalizată și unde „fetele” stau în vitrine la care plătesc chirie, în așteptarea clienților. Vitrinele cu felinar roșu în față, magazinele sexy cu vitrine mari și explicite, porno cinema-urile și cabaretele erau strâns adunate pe straduțele în jurul bisericii și se pare că acea biserică, de-a lungul istoriei orașului, primea ziua contribuții substanțiale de la marinarii care vizitau noaptea zona… Un oraș plin de contraste, cam sordid dupa gustul meu… Atâția ciudați adunați la un loc n-am văzut în viața mea! O fi asta imaginea libertății și nu o înțeleg eu. După părerea mea, Olanda nu e Amsterdam, Amsterdam e doar o faţetă! Cine vrea să vadă Olanda trebuie să vadă mai mult, nu doar Amsterdam.

Ah, să nu uit, toate cazările le-am rezervat on-line prin Booking.com, nimic direct. Și, culmea, am văzut ditamai sediul central de la Booking.com, ghiciți unde? În Amsterdam, negustori isteți, ce îți spuneam?! Servicii și iar servicii, la ce bun atâta producție industrială?

Amsterdam

De aici a cam început drumul de întoarcere. Am plecat din Amsterdam și am inceput să coborâm către Belgia pe alt drum, nu pe același pe unde am venit. Dar nu puteam pleca din Olanda fără să vedem și digul de la Afsluitdij. Construit între cele două războaie mondiale, lung de 32 km, leagă două provincii din nordul Olandei și închide un golf al Mării Nordului. Astfel, apa din acel golf a fost separată de Marea Nordului, a devenit cu timpul un lac cu apa dulce și a permis îmbunătățiri funciare în zonă și obținerea de noi terenuri agricole. Digul este străbătut de autostradă, la jumătatea ei există o parcare și un un punct panoramic de unde poți admira de la înălțime autostrada și contempla Marea Nordului de-o parte a digului și noul lac format de cealaltă parte. Altă operă inginerească de tot respectul.

Text și Fotografii: Roxana Creangă

© Copyright 2017

Din aceeași serie:

Olanda

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back To Top