phototraveler.ro Web analytics

skip to Main Content

Peisaje superbe, munți înalți, ghețari și lacuri reprezintă doar câteva dintre motivele pentru care ar trebui să vizitezi regiunea Salzburgerland din Austria. Regiunea este preferată de iubitorii sporturilor de iarnă și de amatorii de drumeții în timpul verii. În plus, capitala landului, orașul Salzburg, este o atracție pentru iubitorii de muzică, de cultură și de istorie.  Am vizitat Salzburgerland de mai multe ori și de fiecare dată m-am întors acasă cu dorința de a reveni. Un singur sejur nu este suficient ca să cuprinzi multitudinea de locuri care pot fi descoperite.

Cea mai bună opțiune pentru a vizita atracțiile din zonă este să folosești cardul turistic SalzburgerLand Card. Cardul îți permite accesul la aproximativ 190 de obiective turistice care includ: muzee, mine, obiective naturale, cetăți, piscine și lacuri de agrement, transport pe cablu și acces pe drumurile alpine. Cardul este valabil o perioadă de 6 sau 12 zile. De asemenea, ai posibilitatea de a vizita timp de 24 de ore și obiective turistice din orașul Salzburg.


Dacă dorești să afli care sunt principalele atracții din Salzburg citește articolul:

Ce poți face în vacanță la Salzburg


De fiecare dată când am vizitat Salzburgerland am ales o cazare în zona Wagrain-Kleinarl, aflată în mijlocul regiunii, la aproximativ 70 de kilometri de orașul Salzburg. Este o zonă liniștită vara și animată iarna, de unde poți ajunge cu ușurință la celelalte obiective ale landului dar și în zona lacurilor din Salzkammergut. Voi prezenta în continuare câteva dintre locurile pe care le-am vizitat în Salzburgerland și am să încep chiar cu localitatea în care am stat.

1. Wagrain este centrul unei regiuni destinate sporturilor de iarnă. Localitatea se întinde pe valea pârâului Kleinarlbach ce desparte doi munți: Grießenkareck situat la nord-est și Grafenberg în sud-vest.

Pe ambii munți sunt amenajate pârtii cu diferite niveluri de dificultate. Acestea fac parte din domeniul schiabil Flachau – Wagrain – St. Johann/Alpendorf. Câteva cabane presărate de-a lungul pârtiilor îți oferă posibilitatea să faci pauze de relaxare.

Atracția stațiunii este Wagrain G-LINK, o telecabină de capacitate mare care face legătura între pârtiile de pe cei doi munți, trecând pe deasupra orașului. Telecabina poate transporta 130 de persoane pe o distanță de 2,3 kilometri, din care 2,1 kilometri fără stâlpi de susținere și ajunge la o înălțime maximă de 232 m. Călătoria durează 6 minute și oferă o priveliște panoramică deosebită asupra Wagrainului și zonei din împrejurimi.

Pe Grießenkareck, care are o înălțime de 1800 m, poți urca cu telefericul Flying Mozart. Vara, ai posibilitatea să parcurgi câteva trasee de drumeție presărate cu puncte de belvedere. Există, de asemenea, câteva piste de mountain bike. Bicicletele se pot închiria de lângă stația de teleferic.

Celălalt munte, Grafenberg, este înalt de 1700 m. În funcție de anotimp, pe platoul de lângă stația de teleferic, sunt amenajate parcuri de aventură pentru copii: Wagrainis Winter World în sezonul rece și Wagrainis Grafenberg vara.

Dacă alegi o cazare la una dintre pensiunile din Wagrain ai inclus și accesul la Wasserwelt Wagrain, un aquapark cu piscină interioară, exterioară, tobogane și restaurant cu terasă.

În oraș este deschis un muzeu dedicat lui Joseph Mohr (1792-1837), autorul colindului Stille Nacht (cunoscut ca Silent Night în engleză sau Noapte de vis în limba română), care timp de 11 ani a fost vicar la biserica din Wagrain.

2. Lacul Jägersee este situat la 7 kilometri de Wagrain. La lac se poate ajunge ușor cu mașina sau cu bicicleta (există o pistă de biciclete în paralel cu șoseaua) mergând pe drumul către Kleinarl. Te poți bucura de priveliștea munților care se reflectă în apele verzi ca de smarald ale lacului de pe terasa cabanei Gasthaus Jägersee. Tot de la cabană poți porni într-o plimbare de jumătate de oră pe cărarea ce înconjoară lacul.

Wagrain

Lacul Jägersee

3. St. Johann im Pongau se află pe cursul râului Salzach și este unul dintre orașele mari din Salzburgerland. Poți face o vizită la Pongauer Dom, catedrala construită în stil neogotic în 1861 și la Annakapelle aflată pe locul vechii biserici ce a fost distrusă într-un incendiu în anul 1855. De asemenea, poți face shopping la magazinele de pe strada principală, Hauptstraße.

4. La 3 km de centrul orașului St. Johann im Pongau se găsește stațiunea de schi Alpendorf. De aici poți urca cu telegondola la Geisterberg Alpendorf. Geisterberg este un parc tematic unde copii sunt invitați să descopere un traseu presărat cu atracții precum leagăne, tobogane, un castel bântuit, un lac pe care trebuie să-l traverseze cu o plută, un turn de cățărat, locuri în care se ascund diferite spirite ale pădurii. La pornire copii primesc un pliant cu obiectivele pe care trebuie să le parcurgă, la fiecare obiectiv trebuie sa pună o anumită stampilă pe pliant iar la final, dacă reușesc să le descopere pe toate, primesc un premiu. Este un loc unde atât copii cât și adulții se pot bucura de o experiență plăcută în mijlocul naturii.

5. Liechtensteinklamm este poate cel mai spectaculos canion din Salzburgerland. Defileul are o lungime de aproximativ 4 km din care 1 km este accesibil vizitatorilor prin intermediul unor pasarele și scări din lemn. În unele locuri lățimea canionului este de doar 2 – 3 metri, traseul trecând și prin tuneluri săpate în stâncă. La capătul canionului se află o cascadă înaltă de 60 m. Canionul a fost deschis publicului în anul 1876 și poartă numele principelui Johann II de Liechtenstein, cel care a donat banii necesari amenajării traseului.

6. Radstadt este un oraș medieval care s-a dezvoltat în jurul unei fortărețe din secolul al XIII-lea. Fortificațiile medievale construite de arhiepiscopii de Salzburg pot fi văzute și astăzi. Fă o plimbare prin centrul vechi și admiră casele specific austriece la parterul cărora găsești restaurante, cafenele și magazine cochete. Trebuie să urci neapărat pe Rossbrand, muntele la poalele căruia se află orașul Radstadt. Drumul este accesibil cu mașina. Odată ajuns în vârf, la înălțimea de 1770 m, vei avea parte de o panoramă de 360 de grade cu priveliști încântătoare către nu mai puțin de 150 de piscuri alpine.

St. Johann im Pongau

Alpendorf

Geisterberg Alpendorf

Rossbrand, Radstadt

Liechtensteinklamm

7. Castelul Hohenwerfen se află deasupra văii râului Salzach, în apropierea localității Werfen. Construcția a început în 1077 și a ajuns la forma actuală în secolul al XV-lea. În secolul XIX a fost renovat și folosit pe post de castel de vânătoare. În prezent castelul adăpostește un muzeu în care se fac tururi cu ghid și au loc demonstrații de vânătoare cu șoimi și alte păsări de pradă. Pentru copii sunt diverse ateliere cu activități din perioada medievală cum ar fi trasul cu arcul. Castelul este celebru și prin faptul că este locul de desfășurare a acțiunii din filmul Acolo unde se avântă vulturii.

8. De la Castelul Hohenwerfen se poate merge la Eisriesenwelt, considerată cea mai mare peșteră de gheață din lume. Intrarea în peșteră se află la o altitudine de 1640 m, urcarea făcând-se cu telecabina. Peștera este iluminată numai de lămpile cu carbid pe care le primesc la intrare vizitatorii și de baghetele de magneziu ale ghizilor, care creează un efect deosebit pe pereții de gheață. Dacă vizitezi peștera va trebui să te îmbraci bine pentru că temperatura în interior este în jur de zero grade Celsius.

9. Cascada Golling, din apropierea localității cu același nume, este una dintre cele mai spectaculoase căderi de apă din Salzburgerland. Cascada are o înălțime de 75 de metri și poate fi admirată de pe cărarea amenajată, care urcă pe lângă aceasta. În apropiere de cascadă, pe drumul care duce către centrul orașului Golling, poți admira biserica St. Nikolaus, biserică ce apare într-o secvență in filmul Sunetul Muzicii.

10. Lammerklamm este un canion impresionant, săpat de râul Lammer. A fost deschis vizitatorilor în anul 1884. Pasarelele securizate care se întind de-a lungul pereților stâncoși ai canionului fac accesul cât se poate de sigur. Poteca coboară spre apele repezi ale râului și oferă câteva priveliști deosebite. Există un pod situat într-un punct îngust al râului care permite traversarea pe cealaltă parte a canionului.

11. Karkogel Abtenau este o pistă de bob pe șine, deschisă în perioada verii, lungă de 1980 de metri, pe care poți atinge viteze de până la 40 km/h. Urcarea se face cu o telegondolă iar lângă capătul de jos al pistei este un teren de joacă pentru copii.

Castelul Hohenwerfen

Intrarea în Eisriesenwelt

Cascada Golling

Lammerklamm

Biserica St. Nikolaus, Golling

Text și Fotografii: Andrei Iliescu

© Copyright 2020

Din aceeași serie:

This Post Has 0 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top