Bruges - Veneția Nordului

Unul din cele mai frumoase și interesante orașe vest europene este fără îndoială Bruges sau Veneţia Nordului, cum mai este denumit datorită canalelor sale, capitala Flandrei de vest, zonă cu conotații istorice importante. A primit titlu de “oraș” în anul 1128. În evul mediu, pe perioada conților flamanzi și ducilor burgunzi, orașul Bruges sau în flamandă Brugge, a fost un punct fierbinte comercial și militar, capitală a Ligii Hanseatice. Cu timpul însă a pierdut din importanță datorită colmatării canalelor de legătură cu Marea Nordului. La origine numele orașului vine din norvegiana veche, de la cuvântul Bryggja (care înseamnă chei, punte, pod).

Pentru cei care vor să ajungă pe calea aerului la Bruges, sunt disponibile trei aeroporturi internaționale belgiene, distanța de la Bruxelles putând fi acoperită într-o oră și jumătate cu mașina sau trenul. Accesul auto devine mai complicat odată intrat în oraș, iar un GPS e o necesitate pentru a găsi o parcare, orașul fiind evident prea complicat pentru a te descurca singur în deplasarea cu mașina.

Ca destinație turistică se poate spune că este un loc ideal pentru turistul ce vrea liniște, farmec medieval, sofisticarea aparent simplă a bătrânului continent cu arhitectură veche, mâncare bună, divina ciocolată și plimbare lejeră. O garanție a farmecului orașului sunt cei 4 milioane de turiști care îl vizitează anual. În Piața Centrală este întotdeauna coadă pentru vizitarea turnului, o clopotniță ce are 366 de trepte dar care recompensează efortul ascensiunii până în vârf cu o priveliște frumoasă și un sunet divin de clopote.
Impresionantă este catedrala Onze Liewe Vrouw (Biserica Maicii Domnului), înaltă de 122 metri. Biserica adăposteşte Sfânta Fecioară cu Pruncul, sculptură realizată de Michelangelo între anii 1503-1504. Basilique de Saint Sang este un alt loc cu importanță turistică, locul unde este adăpostită o fiolă de sânge considerat sfânt, adusă de la Constantinopol în secolul XIV.

Plimbarea prin Bruges ne poartă printre sutele de bicicliști care sunt peste tot, printre trăsurile cu cai sau printre trenulețele urbane. Uimitor este faptul că, și asta poate că e simptomatic pentru psihologia belgianului, alături de indiferența de a acoperi ferestrele cu perdele, lipsa trotuarelor (mă refer la zona centrala). Strada este dintr-o parte în alta, de la o clădire la alta și în ritm de allegro ma non troppo se amestecă biciclete, pietoni, trăsuri cu cai, autobuze și din când în când automobile. Se poate trage concluzia că atmosfera generală este una de echilibru, nemaifiind necesare regulile clare, severe, acestea fiind subînțelese, distilate de secole de civilizație și asta nu numai în materie de circulație rutieră. Apropo de bicicliști, aceștia sunt protejați de autorități, au prioritate absolută în fața altor vehicule care sunt limitate în materie de viteză și căi de acces. Să nu uităm că pentru aproximativ 10 euro se pot face plimbări cu barca pe canale, un deliciu în admirarea clădirilor vechi, pitorești, a podurilor și florilor viu colorate.