phototraveler.ro Web analytics

skip to Main Content

5 Muzee gratuite ce nu trebuie ratate

Londra este orașul cu unele dintre cele mai atractive muzee gratuite din lume. În continuare vom încerca să redăm în imagini uimirea și impresia plăcută pe care am simțit-o în fața diversității operelor din artă, cultură sau exponate ale naturii. Acestea sunt comori culese din toata lumea și din toate timpurile.

 

1. The British Museum

Unul dintre cele mai vechi și valoroase muzee din lume. Conține peste șapte milioane de opere de artă din Orientul Mijlociu, Egiptul Antic și Sudan, Antichitatea Greacă și Romană, Asia, Africa, Oceania, America și Europa.

Aici se află celebra Rosetta Stone, stelă din granit negru, descoperită în orașul egiptean Rashid (Rosetta) pe care sunt inscripționate trei versiuni ale aceluiași text în trei limbi antice diferite, hieroglifica, demotica și greaca. Folosind inscripțiile pietrei din Rosetta, Jean-Francois Champollion a reușit să stabilească o metodă de traducere a scrierii hieroglifice.

În zona centrală a muzeului, Great Court, sub frumoasa cupolă de sticlă, se găsesc magazine, cafenele și biroul principal de informații.

British Museum

2. National Gallery

Galeria de artă adăpostește una dintre cele mai mari colecții de picturi din perioada 1260-1900. Aici găsești celebra pictură flamandă Soții Arnolfini de Jan van Eyck precum și capodoperele lui Leonardo da Vinci, Fecioara și Pruncul cu Sf. Ana și Ioan Botezatorul, schiță în mărime naturală și versiunea din 1508 a picturii Fecioara între Stânci (mai exista o versiune a aceleiași lucrări, terminata în 1486 la Muzeul Luvru).

National Gallery este situată în Trafalgar Square, piață publică care este animată de tineri și turiști, adunați să socializeze și să admire spectacolele stradale oferite de desenatori, mimi sau dansatori.

În aceeași clădire se găsește și National Portret Gallery, care găzduiește o colecție de portrete ale unor oameni importanți și celebri din istoria Marii Britanii

National Gallery

3. Natural History Museum

Muzeul de istorie naturală este popular în rândul copiilor însă merită vizitat în egală măsura de adulți. Aici găsești colecții de specimene de animale și plante aduse din expedițiile lui Charles Darwin sau ale Căpitanului Cook.

Clădirea muzeului are o arhitectură unică, superbă, în stil neo-romanesque, proiectată de Alfred Waterhouse, al cărei interior îl recunoști în filme celebre precum Paddington (ursulețul Paddington).

 Natural History Museum

4. Tate Modern

În muzeul de artă modernă universală nu lipsesc Dali, Picasso și Matisse. Adăpostit în fosta centrală electrică Bankside, pe malul Tamisei, întâlnești aici mai ales colecții ale artiștilor contemporani.

O priveliște superbă asupra Tamisei, o poți admira din cafeneaua de la etajul 7.

Tate Modern

5. Victoria and Albert Museum

Cea mai mare colecție de artă decorativă și design o întâlnești la V&A Museum. Porți de piatră imense transportate din colțuri îndepărtate ale pământului, statui celebre, porțelanuri, arme, podoabe, obiecte din toate culturile lumii sunt adunate și expuse aici. Am fost surprinși să găsim și o replica a Columnei lui Traian din Roma.

Clădirea în stil victorian se desfășoară în jurul unei curți deschise imense în care vizitatorii se odihnesc pe iarbă înconjurați de straturi de hortensii roșii și albastre. Prânzul îl puteți servi în originalul Refreshment Room, primul restaurant deschis într-un muzeu în 1856.

Victoria and Albert Museum

Text și Fotografii:  Andrei Iliescu

© Copyright 2017

Din aceeași serie:

LondraMarea Britanie
This Post Has 0 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back To Top