phototraveler.ro Web analytics

skip to Main Content

Frumosul oraș de pe malul lacului

Cu siguranță mulți dintre voi au văzut imaginea orășelului în care o biserică cu turlă ascuțită se reflectă pe lac având munții în fundal și case rustice în prim plan. Este vorba de Hallstatt, așezarea pitorească de pe malul lacului cu același nume aflat în regiunea Salzkammergut din Austria. Cunoscut pentru frumusețea sa, Hallstatt este considerat de mulți vizitatori ca fiind unul dintre cele mai frumoase orașe din zona lacurilor de munte din Alpi. Orașul își datorează existența bogatelor zăcăminte de sare din munte, pe care acum 7000 de ani oamenii din zonă au început să le exploateze. Vestigiile descoperite aici au făcut ca o epocă a omenirii să fie numită după Hallstatt, este vorba de prima perioadă a fierului (între 800 î.Hr. și 400 î.Hr.). În 1997, Hallstatt a fost declarat ca făcând parte din Patrimoniu Mondial UNESCO.

Din Salzburg poți ajunge în Hallstatt pe două variante de drum. Prima variantă de drum pornește pe autostrada A10 până la Golling, după care se îndreaptă spre Gossau. Cea de-a doua variantă trece prin St. Gilgen, mergând apoi pe malul lacului Wolfgangsee către Bad Ischl, și luând-o în cele din urmă spre Bad Goisern.  Ambele drumuri se unesc pe malul lacului Hallstatt și continuă apoi printr-un tunel pe deasupra orașului. Localitatea poate fi vizitată doar pe jos. Mașina va trebui să o lași într-una din cele două parcări mari ce se găsesc după ieșirea din tunel.

De la centrul de informare turistică ai posibilitatea să cumperi Salzkammergut Erlebnis Card  un card de reduceri care oferă până la 30% reducere la 130 de atracții și obiective turistice din Salzkammergut.

Ce poți face în Hallstatt:

  1. Vizitează Hallstatt Salzwelten, considerată ca fiind cea mai veche mină de sare din lume. Ca să ajungi aici va trebui să iei funicularul a cărui stație de pornire se află în apropierea ieșirii din tunelul rutier. De-a lungul călătoriei prin subteran vei asista la o prezentare multimedia a istoriei geologice a munților Alpi și a modului de formare a depozitelor de sare, vei descoperi un tobogan de mină din lemn, un lac sărat subteran și vei face o excursie interesantă cu un trenuleț de mină.
  2. Înainte de a te întoarce la funicular pășește pe Hallstatt Sky Walk. Aceasta este o platformă amplasată la 360 de metri deasupra orașului de unde poți admira panorama asupra lacului Hallstatt și peisajul alpin din jur.
  3. Plimbă-te pe strada principală din Hallstatt și oprește-te în Marktplatz, piața centrală a orașului. Apoi colindă pe străduțele pietonale cocoțate pe versantul muntelui.
  4. Urcă până la Biserica Catolică și admiră lacul și orașul de la înălțime. În curtea bisericii este o capelă din secolul al XII-lea ce găzduiește un osuar cu peste 600 de cranii pictate.
  5. Fă o plimbare pe lac cu vaporașul sau cu o barca tradițională „Fuhren”. Aceste bărci din lemn cu fund plat și formă specifică erau folosite odinioară pentru transportul sării.

Hallstatt

Marktplatz

Hallstatt

Debarcaderul de lângă Biserica Evanghelică

Barcă tradițională

Hallstatt Sky Walk

Hallstatt văzut de pe Sky Walk

Osuarul de la Biserica Catolică

Turla Bisericii Evanghelice

  1. Vizitează expoziția arheologică de la subsolul magazinului Dachstein Sports. În 1987 în timpul unor lucrări de întreținere au fost descoperite la subsolul clădirii resturile unor ziduri vechi. În anii următori s-au efectuat săpături pe întreaga suprafață a magazinului, de către arheologi și studenți ai Universității din Viena. În prezent aici este amenajat un mic muzeu cu o suprafață de 300 m². Descoperirile arheologice provin din epoci diferite de la preistorie până la timpuri moderne.
  2. Vizitează Muzeul de Istorie din Hallstatt. Vei afla lucruri interesante despre vechii locuitori celți și despre începutul mineritului in Hallstatt.
  3. Vizitează peșterile din masivul Dachstein Krippenstein. La 15 minute de mers cu mașina din Hallstatt către Obertraun se află stația de plecare a telecabinei Dachstein Krippenstein. Există trei secțiuni ale telecabinei. În funcție de secțiunile pe care dorești sa le parcurgi exista mai multe variante de bilete. După ce urci prima secțiune la Schönbergalm ai posibilitatea sa vizitezi trei peșteri: Peștera Gigantică de Gheață (Giant Ice Cave), Peștera Mamut (Mammut Cave) și Peștera Koppenbrüller.
  4. Admiră orașul și lacul Hallstatt de pe platforma 5 fingers. Dacă continui urcarea pe a doua secțiune a telecabinei până la Krippenstein poți să ajungi la una dintre cele mai spectaculoase platforme de vizionare din Alpi. Sunt de fapt 5 platforme fiecare cu design diferit suspendate deasupra unui gol de peste 400 de metri. Pe drumul de la stația de telecabina Krippenstein până la platforma 5 fingers, drum care durează aproximativ 20 de minute, se mai află o platformă de unde poți admira împrejurimile, numită World Heritage Spiral și amplasată la 2108 metri.
  5. Mergi pe Heilbronner Trail, un traseu alpin care pornește de la stația de telecabină Krippenstein și se termină la stația de telecabină Gjaid de pe secțiunea a treia. Drumul are o dificultate scăzută, însă durează în jur de 3 ore și trebuie să fii echipat pentru munte cu bocanci, haină de vânt și ploaie etc. Din capătul traseului te poți întoarce cu telecabina din secțiunea a treia de la Gjaid până la Krippenstein.

Dachstein Krippenstein

Platforma „5 fingers”

Lacul Hallstatt

Text și fotografii: Andrei Iliescu

© Copyright 2018

Din aceeași serie:

AustriaHallstattSalzburg

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back To Top